Fostul președinte al Gaz Metan, categoric cu privire la garanțiile pentru salarii: ”Vor mai fi opt echipe în Liga 1”

Fostul președinte al Gaz Metan, categoric cu privire la garanțiile pentru salarii: ”Vor mai fi opt echipe în Liga 1” Superliga

În ultima perioadă, în fotbalul românesc a apărut o propunere inedită. 

Ca urmare a problemelor financiare de la Academica Clinceni, Dinamo și Gaz Metan Mediaș, mai mulți conducători de club au cerut ca echipele să plătească, la licențiere, o garanție pentru salariile din sezonul următor, pentru a se evita restanțele financiare.

Majoritatea formațiilor au susținut această idee, deoarece astfel s-ar putea ridica nivelul fotbalului din România, jucătorii având garanția plății. 

Ioan Mărginean, fost președinte la Gaz Metan Mediaș a vorbit despre această propunere, considerând că după un sezon ar rămâne doar opt echipe în Liga 1, dacă s-ar aplica acest sistem. Totuși, el crede că, printr-o micșorare a numărului de formații, s-ar putea redresa campionatul.

E foarte simplu. Când am susținut la Ligă, au zis că sunt nebun. În primul an, trebuie să pui o scrisoare de garanție de 65 la sută din salarii. Un club din Liga 1 nu poate trăi doar din drepturi TV. În primul an, vor mai fi doar opt echipe, crede-mă. În Liga 2, dacă nu ai stadion, să nu poți promova, nu mai joci pe ici, pe colo.

În Germania, echipele din Liga 5 nu pot promova dacă nu au nocturnă. În primul campionat avem 8 echipe în A și 12 echipe în B. Facem C și C1 ca în Italia și fotbalul românesc renaște.

Clubul din Mediaș, cu puțin tact, unitate, se poate redresa. Ei trebuiau să stea la masă acum două luni, în ianuarie, nu acum”, a spus Ioan Mărginean, la Digisport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!