Mijlocașul central italian se află la Oțelul Galați din iulie 2021. Cotat la 750.000 de euro de site-urile de specialitate, Juri Cisotti mai are contract cu moldovenii până la finele actualei stagiuni.

Fotbalistul de 750.000€ dorit de Gigi Becali la FCSB, lăudat: ”Îl cunosc, îmi place caracterul lui”

Ovidiu Burcă, noul antrenor al gălățenilor, după ce Oțelul s-a despărțit la finalul anului trecut de Dorinel Munteanu, a vorbit despre Juri Cisotti și situația în care se află fotbalistul.

Tehnicianul a evidențiat că vrea să-l antreneze pe Cisotti în noul an, doar că nu poate controla plecarea acestuia de la echipa din Galați, mai ales că fotbalistul e valoros și clubul are probleme financiare. 

”Juri este un jucător foarte important pentru Galați. L-am admirat întotdeauna de la distanță pentru tot ce a făcut pe teren. L-am întâlnit și ca adversar, îl cunosc foarte bine. Îmi place caracterul lui. 

Mai departe, nu sunt eu în stare să spun dacă va rămâne sau dacă va pleca. E foarte important ce își dorește el, în primul rând, iar în al doilea rând, ce planuri are conducerea din punct de vedere administrativ, financiar.

Lucrurile astea nu le pot controla. Dar, sigur, mi-aș dori să rămână și să continue alături de noi în acest proiect. Dar sunt lucruri care nu țin de mine”, a spus Ovidiu Burcă pentru Pro TV și Sport.ro.

Cisotti a bifat pentru Oțelul 97 de apariții și a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de 19 ori. Pe deasupra, italianul a oferit și nouă pase decisive în aproximativ 8.000 de minute petrecute în echipamentul clubului.

La ce echipe a mai fost legitimat Cisotti

De-a lungul carierei sale fotbalistice, italianul a mai trecut pe la Sliema Wander, Mosta FC, Spezia Calcio, Casertana, Vicenza, HNK Rijeka II, Chievo Verona, Latina Calcio și Triestina.

Cele mai multe meciuri le-a înregistrat la Oțelul. Următorul club pe listă e Sliema Wanderers, unde a marcat de 10 ori și le-a oferit colegilor săi 10 assist-uri, în 3.800 de minute.