Fotbalistul de la FCSB căruia nu i-a picat bine plecarea de la echipă: „E cel mai bun club din România”
Mihai Lixandru a fost trimis sub împrumut la CS Mioveni, de la FCSB.
Tânărul fotbalist în vârstă de 21 de ani a evoluat doar în două partide pentru FCSB. Lixandru a fost împrumutat în mai multe rânduri, la echipe precum Viitorul Tg. Jiu, Gaz Metan și CS Mioveni.
La ultima din listă, închizătorul a fost trimis de două ori: o dată în perioada februarie - iunie a acestui an, iar a doua oară se întâmplă chiar acum. La începutul lui august, Lixandru a plecat la Mioveni, unde va evolua până la finalul sezonului.
În urma înfrângerii de pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, cu Universitatea Craiova, scor 0-1, Lixandru a vorbit despre cât de greu a fost să plece de la FCSB și, totodată, a evidențiat momentul în care Antal a ratat o lovitură de la unsprezece metri decisivă unui rezultat mai bun.
Lixandru: „Nu e o decizie ușoară să pleci de la FCSB”
„Am avut-o acolo, se întamplă, nu avem ce să îi reproşăm lui Liviu, dar şi ei au avut multe ocazii. Era un rezultat norocos.
Nu e decizie uşoară să pleci de la FCSB, e cel mai bun club din România, dar cel mai important pentru mine a fost să joc.”, au fost cuvintele lui Mihai Lixandru, după înfrângerea de la Severin.
Universitatea Craiova - CS Mioveni 1-0
Partida s-a jucat la Severin, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin. Cu o capacitate de 20.500 de locuri, sunt prezenți aproximativ 3500 spectatori.
Craiova a deblocat tabela în minutul 38, Andrei Ivan a preluat cu capul o minge grea, și-a făcut balonul și a șutat formidabil spre poarta lui Popescu, lăsându-l mască pe goalkeeper-ul lui Mioveni.
Oaspeții au avut șansa de a restabili egalitatea în minutul 90+3, după ce arbitrul a dictat lovitură de la unsprezece metri în urma verificării arbitrajului video, însă Antal a ratat, iar meciul s-a terminat 1-0 pentru olteni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News