VIDEO EXCLUSIV Fundaș pentru FCSB! Propunerea primită de Gigi Becali: "Are mare potențial, e tânăr și poate să ajute"
FCSB acuză din nou probleme la nivelul defensivei, iar Gigi Becali a recunoscut că va fi nevoit să transfere cel puțin un fundaș central.
După meciul cu Anderlecht, scor 2-2, patronul de la FCSB l-a criticat în premieră și pe Joyskim Dawa, unul dintre favoriții săi, recunoscând că stoperul camerunez gafează prea des.
Ionuț Rada: "Marian Huja este o soluție pentru apărarea lui FCSB"
Gigi Becali a primit o propunere de fundaș central din partea lui Ionuț Rada. Fostul stoper de la FCSB, Rapid sau Universitatea Craiova este de părere că Marian Huja (23 de ani), fotbalistul Petrolului, s-ar potrivi stilului de joc al vicecampioanei.
"Cred că revenirea lui Cristea va conta, ținând cont că cei doi fundași centrali care joacă acum, Tamm și Dawa, sunt asemănători, adică destul de rigizi, rudimentari. Cristea ar putea să ajute în acest cuplu și să joace cu unul dintre aceștia, el fiind puțin mai scund.
Mie îmi place Huja, de la Petrolul. Un fundaș central cu mare potențial, e și de picior stâng. Cred că ar putea să fie luat în considerare. Are și o statură impunătoare, a jucat bine la Petrolul. Chiar cred că ar putea deveni o soluție pentru apărarea celor de la FCSB.
Îl văd un jucător cu personalitate, care și construiește. Bineînțeles, este încă tânăr. Are nevoie să fie în continuare educat, mai ales tactic, în momentul în care are ieșirile din defensivă. Față de Tamm și Dawa, văd anumite faze cum le interpretează, poziția de apărător pe care de multe ori la Dawa nu o văd, el atacând decisiv. Eu cred că el ar putea să ajute, vom vedea", a spus Ionuț Rada, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena.
Cine este Marian Huja
Născut în Portugalia, la Cacem, din părinți români, Marian Huja (23 de ani) evoluează pentru Petrolul Ploiești din septembrie 2020. Fundașul de 1.91m se află la primul sezon în Liga 1, fiind unul dintre titularii obișnuiți ai ploieștenilor, cu 16 meciuri și un gol în actuala stagiune.
Huja a crescut în Portugalia, la Belenenses, a făcut o parte a junioratului și în Anglia, la Watford, iar prima echipă de seniori la care a evoluat a fost HB Koge, din Danemarca, formație de care s-a despărțit în 2020, când a semnat cu Petrolul.
- 450.000 de euro este cota de piață a lui Marian Huja, conform Transfermarkt
- 55 de meciuri, 4 goluri și 3 pase decisive a strâns Huja la Petrolul, din 2020 și până în prezent
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News