EXCLUSIV Fundașul care a fost dorit de FCSB impresionează! Face spectacol în Superliga: "E Cristi Chivu 2"
Fundașul care a fost dorit de FCSB este tot mai lăudat.
A atras atenția cu evoluțiile avute în ultimele luni, în Superliga României, iar acum este comparat cu Cristi Chivu.
Valentin Țicu este, la numai 23 de ani, unul dintre cei mai apreciați fundași laterali din România. Are evoluții constante, a ajuns să fie convocat și la naționala României, dar până acum nu a apucat să și debuteze. Probabil că va veni și acel moment, dar până atunci vrea să ajungă în play-off-ul competiției cu ”găzarii”.
Daniel Chiriță, cuvinte de laudă pentru Valentin Țicu, liderul echipei Petrolul
Fundașul de bandă al Petrolului a dezvăluit că își dorește să îmbrace tricoul naționalei și că va munci mult în acest sens. În acest sezon, fundașul lateral a bifat 15 meciuri, un gol și trei pase decisive, iar Transfermarkt îl cotează la 800.000 de euro.
Daniel Chiriță, fost fundaș la Petrolul, l-a caracterizat pe Țicu într-un dialog cu Sport.ro. A declarat că îl vede la un nivel important în câțiva ani, mai ales că au și jucat împreună în urmă cu câteva sezoane, când Petrolul a luat-o de jos, din ligile inferioare.
Valentin Țicu, comparat cu Cristi Chivu
Chiriță este impresionat de evoluțiile lui Țicu, pe care l-a remarcat când nu avea nici 20 de ani și l-a comparat cu marele Cristian Chivu, care a avut o carieră impresionantă, câștigător al Ligii Campionilor cu Inter și care a mai jucat și pentru AS Roma sau Ajax.
”Nu știu dacă Țicu va merge la Ludogoreț, dar e un jucător care mie-mi place, e precum Chivu, muncitor, serios, m-aș bucura pentru el să fie interes! Eu, când l-am văzut prima dată, în Liga 3, în Liga 4, când mai jucam, acum cinci ani, cam așa, avea 17 ani și îi ziceam că e Chivu 2.
E cuminte, muncitor, îmi place! Centrează bine, are viteză”, a spus Daniel Chiriță pentru Sport.ro.
Ludogoreț ar fi interesată de Valentin Țicu
Ludogoreț Razgrad, campioana Bulgariei, la care fostul internațional român Cosmin Moți este director tehnic după ce a evoluat ca jucător între 2012 și 2021, este cu ochii pe anumiți fotbaliști din Superliga!
Fostul fundaș a fost prezent la partida dintre Petrolul și Rapid, de la finalul anului trecut, din Superliga României, urmărind trei jucători de la Petrolul cel puțin, trei fundași, pe Marian Huja (24 de ani), Valentin Țicu (23 de ani) și Seniko Doua (22 de ani). Informația a fost recunoscută de un oficial al clubului din Ploiești, de președintele Claudiu Tudor, la acel moment.
Daniel Chiriță nu este sigur dacă va merge Țicu în Bulgaria, dar are numai cuvinte de laudă pentru apărătorul de bandă, care în viitor va debuta și pentru naționala României. Chiriță a declarat că Țicu este, din punctul său de vedere, un fotbalist apropiat de Cristian Chivu în ceea ce privește stilul de joc.
Valentin Țicu a fost dorit de Edi Iordănescu la FCSB
În urmă cu doi ani și jumătate s-a aflat că Țicu a fost dorit de FCSB, când la acel moment era antrenor al bucureștenilor nimeni altul decât Edi Iordănescu, actualul selecționer al României.
Mutarea nu s-a făcut, se pare, și pentru că Petrolul a cerut o sumă importantă pentru Țicu, fundaș care la acel moment avea 21 de ani. ”Lupii galbeni” au decis că nu pot renunța la căpitanul lor pentru mai puțin de 500.000 de euro, dar posibil ca acum să ceară o sumă și mai mare în cazul unui anumit interes, poate până la un milion de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News