Telenovela la Ploiești continuă. Răsturnare de situație în cazul lui Gabi Tamaș: fundașul rămâne la Petrolul
Gabi Tamaș a lansat o bombă miercuri, după victoria Petrolului Ploiești cu Chindia Târgoviște de pe Ilie Oană, spunând că se gândește la plecare.
UPDATE 18:50 Răsturnare de situație în cazul lui Gabi Tamaș. Potrivit Orange Sport, clubul ar fi plătit un salariu fotbaliștilor și le-ar fi oferit primele de victorie (900 de euro) din meciul cu Rapid, respectiv de egal (450 euro) din meciul cu Sepsi OSK. În acest sens, conform sursei anterior menționate, fundașul nu ar părăsi formația "lupilor galbeni" în această vară.
Știre inițială
„Nu mă gândesc la play-off. Mă gândesc la plecarea de la Petrolul”, au fost cuvintele lui Gabi Tamaș după victoria "lupilor galbeni" de miercuri, cu 3-2.
La doar câteva momente după, Costel Lazăr, președintele Petrolului, a vorbit în exclusivitate pentru www.sport.ro și a evidențiat că este normal ca Tamaș să se gândească la plecare, fiindcă nu a fost plătit.
La o zi după ce a spus că se va despărți de Petrolul, fundașul central a declarat pentru Playsport că așteaptă un răspuns din partea conducerii cu privire la plecare: „Da, e adevărat, am cerut azi rezilierea contractului cu Petrolul! Aștept răsunsul conducerii”, a specificat Tamaș.
Costel Lazăr, președinte Petrolul: "Îi dau dreptate lui Gabi Tamaș. Sper să plătim un salariu săptămâna aceasta"
"Probabil că are dreptate să se gândească la plecare din moment ce este neplătit. Trebuie să stau de vorbă cu el. Până nu sunt cu el față în față, nu pot să comentez nimic, dar îi dau dreptate să se gândească la plecare dacă este neplătit. Voi discuta cu Gabi pentru a clarifica problema.
Eu am promis că săptămâna aceasta vom da un salariu. Cu primele suntem la zi. Nu știu dacă unii jucători suportă și alții nu suportă. Sigur că Gabi este un jucător obișnuit cu un alt regim. A jucat la un anumit nivel și este obișnuit să fie respectat.
Sunt două luni de restanțe. În schimb, cu primele suntem la zi. Căutăm soluții și sper să ne îndeplinim promisiunea pe care am făcut-o și eu față de ei săptămâna aceasta", a spus Costel Lazăr, pentru Sport.ro
Gabi Tamaș (38 de ani) a sosit la Petrolul în această vară, după ce și-a încheiat contractul cu FC Voluntari, iar experimentatul fundaș a fost om de bază pentru formația ploieșteană în startul de sezon.
- Petrolul ocupă locul 3 în Liga 1, cu 14 puncte acumulate în 8 etape.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News