Divizionara secundă l-a adus pe Torje pentru a pune umărul la salvarea de la retrogradare, dar situația complicată în care se află echipa l-a determinat pe Torje să plece.
Costin Ghiță, președintele celor de la Muscelul Câmpulung, a anunțat despărțirea de Torje și a dezvăluit care a fost înțelegerea dintre cele două părți.
Gabi Torje, OUT de la Muscelul Câmpulung
În plus, oficialul a menționat că Torje își dorește să-și continue cariera la alt club.
„De când am semnat cu Gabi, a fost înțelegerea că o să mai continuăm doar dacă o să avem șanse reale la salvarea de la retrogradare, așa că nu a mai avut rost. Și cu Pufi Bălgrădean a fost la fel.
Din păcate, suntem destul de jos, doar speranța că o să ne salvăm ne mai ține în viață. Am vorbit cu Torje, mi-a spus că nu vrea să meargă oriunde. Vrea să mai joace”, a transmis Costin Ghiță, potrivit GSP.ro.
Gabi Torje a mai evoluat de-a lungul carierei sale fotbalistice la Genclerbirligi, Farul, Dinamo, Bandirmaspor, AE Larisa, Sivasspor, Akhmat Grozny, Karabukspor, Terek Grozny, Udinese Calcio, Osmanlispor, Konyaspor, Espanyol, Granada, Poli Timișoara și CFR Timișoara.
Cotat în prezent la 100.000 de euro de site-urile de specialitate, Gabi Torje a bifat la Dinamo cele mai multe apariții la nivel de club: 169. Tot la ”câini”, a reușit să înscrie 28 de goluri și să paseze decisiv în 31 de situații diferite.