George Copos a fost întrebat câți bani a investit la Rapid: ”Vă dau trei informații”
George Copos (70 de ani), fostul patron al Rapidului, a fost întrebat câți bani a investit în perioada petrecută ca acționar al clubului din Giulești.
Chiar dacă a spus clar, de mai multe ori, că nu este tentat de o revenire în fotbal, George Copos a rămas atașat de clubul din Giulești, pe care-l urmărește de la distanță.
Acum sub comanda lui Dan Șucu și Victor Angelescu, Rapidul are planuri mărețe în sezonul următor: își propune să se bate la titlu și să câștige un trofeu.
Copos a fost patron al Rapidului timp de 20 de ani și a fost întrebat câți bani a investit la fosta sa echipă și a dezvăluit că bugetul anual pe care-l avea echipa sa ajungea la 12 milioane de euro.
George Copos: ”Vă dau trei informații”
„Nu mai contează. Ce vreţi, să mă laud cu nu ştiu ce fapte de vitejie? Vă dau doar trei informaţii. Prima: în momentul insolvenţei din 2012, creanţele la care a renunţat Grupul Ana au fost în valoare de circa 29 de milioane de euro.
A doua: toţi banii care au fost obţinuţi din operaţiuni specifice fotbalului (transferuri de jucători, drepturi de televiziune, cupe europene etc.) au utilizaţi în folosul şi spre binele echipei. A treia: bugetul anual al clubului era de circa 12 milioane euro în fiecare an”, a spus George Copos, potrivit Agerpres.
Copos a fost unul dintre ”greii” din fotbalul românesc condamnați în Dosarul Tranfesurirlor, pe 7 martie 2014. Atunci, fostul patron al Rapidului a primit o pedeapsă de trei ani și opt luni de închisoare cu executare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News