"Georgia, Georgia, Georgia, GATA!" :)) Bergodi a luat-o razna la conferinta de presa! Antrenorul Craiovei ar fi sabotat de persoane din 'anturajul echipei'! Ce acuzatii face + reactia clubului
Cristiano Bergodi a avut o iesire nervoasa dupa partida Universitatea Craiova 2-1 Voluntari.
Dezamagirea eliminarii din Europa League inca bantuie pe la Craiova si Cristiano Bergodi spune ca nu este lasat in pace sa isi faca treaba.
Antrenorul oltenilor a lasat de inteles ca persoane din anturajul clubului il tot condamna pentru eliminarea din Europa League si pentru felul in care arata echipa, iar aceste lucruri dauneaza. Bergodi nu a vrut sa ofere detalii despre persoanele care il contesta:
"Sunt aici de 11 meciuri, am castigat 10 meciuri. Si am pierdut jumatate de ora, a doua repriza cu Cluj. Era 1-1 cand am luat al doilea gol. Am gresit jumatate de ora, dar parca toata lumea aici nu e multumita. Persoane care sunt in anturajul echipei tot vorbesc, asta nu e bine. Eu incerc sa fac ceva, muncesc impreuna cu jucatorii. Eu zic ca s-au comportat bine in aceste momente, nu e usor, dar trebuie sa avem si rabdare. Eu zic ca trebuie felicitati jucatorii. Suntem pe primul loc, avem 4 victorii din 4. Nu e usor, suporterii vor victorie dupa victorie. Presiunea e normala, sunt antrenor si e normal ca am presiune. Cand vor reveni si suporterii, am auzit ca la sfarsitul lui octombrie sau inceputul lui noiembrie. Sa vina alaturi de noi si asta e foarte important, trebuie sa inteleaga si ei ca nu e usor. A fost acel meci din Georgia care ne-a dezamagit pe toti si eu sunt primul vinovat, dar nu pot sa aud numai Georgia, Georgia, Georgia. Dinamo Moscova, a fost eliminata si ea de Tibilisi. Pacat, stiu ca a fost o dezamagire mare. Dar ne gandim la campionat, gata cu Georgia", a spus Cristiano Bergodi la conferinta de presa de dupa meciul cu Voluntari.
Sorin Cartu: "Am inteles ca a fost cienva acolo care i-a reprosat, dar nu stiu mai mult!"
Reactia nervoasa a lui Cristiano Bergodi a fost comentata si de presedintele Universitatii Craiova, Sorin Cartu:
"Nu stiu, sunt surprins. Nu am fost la meci, ca sa stiu ce s-a intamplat. Am iesit tot pozitivi la testul de ieri si nu avem voie sa venim la partida. Nu stiu ce s-a intamplat acolo, o sa vorbesc si eu cu el maine pe telefon. Sa vad ce l-a deranjat, am inteles ca a fost cineva acolo care i-a reprosat. Daca eu nu sunt la meci, Marcel Popescu nu a fost la meci, domnul Rotaru nu a fost la meci, cine din anturaj care sa aiba greutate sa spuna ceva care sa il deranjeze?
Cu Tibilisi trebuie sa uitam, nu a cazut la nimeni bine. Toata lumea a spus ca Bergodi a ratat, dar nu doar el a jucat, toata lumea a ratat. Nu putem sa il acuzam doar pe el. Toata lumea are partea de vina. E un lucru care s-a terminat si nu mai stam sa ne gandim in trecut. Dar nu a cazut bine ce s-a intamplat, nici infrangerea cu CFR, nici cea cu Tibilisi", a spus Sorin Cartu la Digi Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News