Geraldo Alves a semnat și a început deja treaba la noua sa echipă! Un club din Superligă l-a convins
La aproape șase ani de la retragere, Geraldo Alves (42 de ani) începe o nouă etapă în cariera sa.
Fostul jucător de la FCSB, Petrolul Ploiești și Astra Giurgiu, care a evoluat timp de șapte ani ca jucător în România, va activa în cadrul clubului Rapid București.
Geraldo Alves va activa la Rapid!
Portughezul și-a început deja munca la Rapid, unde va fi secund la grupele de juniori U17 și U18, urmând să colaboreze cu Rodin Voinea și cu Octavian Chihaia, scrie GSP.ro.
Daniel Niculae, cu care Geraldo a fost coleg la Astra Giurgiu, dar și Vasile Maftei au fost cei care l-au convins pe lusitan să accepte propunerea venită din partea Rapidului.
În 2022, Geraldo a recunoscut că a purtat negocieri cu cei de la Rapid, dar lucrurile nu s-au concretizat.
„Am fost foarte bine primit la Rapid, eram cu gândul să mă duc acolo. Am vorbit cu Daniel Niculae, cu Maftei, m-au primit foarte bine, dar, din cauza problemelor birocratice, nu am putut şi atunci am revenit în Portugalia, să fiu mai repede pe programul ăsta, cu Licența”, a spus Alves, pentru Orange Sport.
Înainte de a ajunge în România, Gerlado Alves a evoluat pentru Benfica Lisabona, Beira-Mar, Gil Vicente și Pacos Ferreira. În 2007 a ajuns în Grecia, la AEK Atena, iar în 2010 a fost transferat de FCSB.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News