În minutul șapte, centralul Adrian Cojocaru a oprit meciul pentru un moment dedicat lui Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei, decedat în urmă cu șase zile.
Toți fanii prezenți pe Arena Națională pentru meciul dintre FCSB și FC Botoșani i-au adus un ultim omagiu ”Eroului de la Sevilla”, al cărui chip a apărut pe tabela de marcaj.
Sevilla, gest superb pentru Helmut Duckadam
La cinci zile de la dispariția portarului român de Cartea Recordurilor, Sevilla FC i-a adus acestuia un omagiu pe stadionul pe care a scris istorie.
Spaniolii au depus o coroană de flori lângă poarta unde Helmut Duckadam a devenit idol pentru mii de copii din lumea întreagă.
"Un tribut lui Helmut Duckadam!
Eroul de la Sevilla care a apărat patru penalty-uri consecutive în 1986 în finala Cupei Campionilor Europeni, pe stadionul Ramon Sanchez-Pizjuan", a fost mesajul publicat de Sevilla FC pe rețelele de socializare.