Giuleștenii au început în forță partida, iar în minutul 13 al meciului au deschis scorul prin Borza, care a fost servit de Petrila.
Același Petrila a dublat diferența de pe tabelă în minutul 30, la capătul unei faze foarte frumoase.
Rapid a mai marcat o dată prin Pașcanu, în minutul 40, stabilind scorul pauzei, 3-0.
La scurt timp după golul trei, Marius Șumudică a fost chemat "la apel" de galeria rapidistă, iar antrenorul giuleștenilor s-a transformat în "dirijor" al suporterilor, care scandau înjurături la adresa rivalei Steaua.
Schimbat în minutul 43 din cauza unei accidentări, Cristian Săpunaru nu a rezistat nici el tentației și a dat tonul, la rândul său, înjurăturilor la adresa Stelei.
FC Rapid 1923 – Farul Constanța, luni, 21 octombrie
De la revenirea giuleştenilor pe prima scenă din 2021, cele două echipe s-au mai întânit în principala competiţie internă de zece ori, de cinci ori s-au impus constănţenii, un joc a fost câştigat de bucureşteni, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate, potrivit LPF.
Singura victorie izbutită de gazdele din această rundă în intervalul amintit mai sus s-a înregistrat pe 20 august 2023, Rapid - Farul 3-1 (X. Emmers, M. Dugandzic, Al. Ioniţă / A. Mazilu).
Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României s-a consemnat pe 24 aprilie 2024, Farul - Rapid 3-1.
Marius Şumudică vs. Gheorghe Hagi în campionat: 9 jocuri - 4 victorii Şumudică - două remize - 3 victorii Hagi.