Giani Kiriță a reacționat vehement după suspendarea primită de Dinamo: ”E exagerat!”
Giani Kiriță (47 de ani) a reacționat după suspendarea primită de Dinamo după incidentele care au avut loc la meciul cu UTA Arad, din ultima etapă a sezonului regulat.
Atunci, suporterii celor două formații s-au luat la bătaie atât în afara stadionului, cât și pe teren. Drept urmare, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a dictat sancțiuni dure.
Giani Kiriță: ”Suspendarea lui Dinamo mi se pare exagerată!”
Ambele echipe vor juca până la finalul sezonului cu porțile închise. De asemenea, cele două cluburi trebuie să plătească și câte o amendă în valoare de 100.000 de lei.
Giani Kiriță consideră că sancțiunea primită de bucureșteni este una mult prea drastică și este convins că alb-roșii vor avea probleme în lupta pentru evitarea retrogradării din acest motiv.
”Din păcate, este fix ce nu ne trebuia, pentru că avem meciuri foarte grele, suporterii au fost, sunt și vor fi lângă echipă, știm atmosfera pe care o fac, jucătorii aveau nevoie de astfel de susținere, va fi foarte greu pentru Dinamo fără suporteri.
Suspendarea asta mi se pare exagerată, două etape ar fi fost ok, ia-i pe cei care au făcut, pedepsește-i, dar nu pedepsi un stadion întreg. Două etape era corect, dar patru etape sunt multe. Nici astea două nu ar fi binevenite. Despre asta e vorba, hai să nu stricăm spectacolul pentru 3-4-6 inși.
Simți că joci un amical fără spectatori. Șansele lui Dinamo scad foarte mult, pentru că presiunea e foarte, foarte mare. Nu vreau să vad Divizia B. În tur o vedeam cu toții, inclusiv suporterii, dar după ce a venit Kopic, s-au făcut niște transferuri foarte bune, Dinamo a început să lege niște victorii, a venit dușul rece și suntem iar în hora presiunii.
Vreau să ne salvăm fără baraj, fără nimic. Kopic o să îi motiveze ca și până acum, trebuie să joace cu inima, să se gândească că acei suporteri sunt în spatele lor și cam asta e”, a spus Giani Kiriță la Fanatik.
Amenzi uriașe pentru Dinamo și UTA Arad, după incidentele din ultima etapă a sezonului regulat
”SC Dinamo 1948 SA vs. AFC UTA Arad – Incidente - În temeiul art. 82.1 și 3.e, art. 83.2.f din RD, cu aplicarea art. 42.1, raportat la art. 27 din RD, se sancționează SC Dinamo 1948 SA cu măsura programării meciurilor fără spectatori pentru patru jocuri și penalitate sportivă de 100.000 lei.
În temeiul art. 82.2 și 3.e și art.83.2.f din RD, cu aplicarea art. 42.1, raportat la art.27 din RD, se sancționează clubul AFC UTA Arad cu măsura programării meciurilor fără spectatori pentru patru jocuri și penalitate sportivă de 100.000 lei”, se arată în comunicatul Comisiei de Disciplină.
De altfel, Dinamo a mai primit o amendă de 33.750 de lei pentru incidentele din meciul cu Hermannstadt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News