Gică Hagi a dezvăluit care este cel mai mare salariu de la Farul Constanța
Farul Constanța a câștigat titlul de campioană, după victoria cu FCSB, scor 3-2.
Elevii lui Gică Hagi se gândesc deja la parcursul european, care va începe încă din primul tur preliminar al UEFA Champions League. Acolo, campioana României va întâlni adversari dificili.
Gică Hagi a dezvăluit care este cel mai mare salariu de la Farul
După ce Gică Popescu a dezvăluit că bugetul echipei mari a fost de 4,5 milioane de euro în acest sezon, Hagi a spus care este cel mai mare salariu din lotul său: 7.000 de euro.
Strategia pusă la cale de ”Rege” și de conducerea clubului Farul Constanța este de a motiva jucătorii cu bonusuri atractive de performanță. Astfel, dacă își vor atinge obiectivele, fotbaliștii de la Farul își pot rotunji semnificativ veniturile.
”Noi, în momentul de faţă, plătim 7.000 (n.r. de euro) cel mai mare. Lucrează cu bonusuri. Cu fixul (n.r. salariul fix) doar atât ne-am dus.
Poate anul ăsta o să ne ducem şi mai mult puţin, dar contează bonusurile pentru mine, pentru că jucătorul trebuie să fie motivat să producă”, a spus Gică Hagi, pentru Orange Sport.
VIDEO - Gică Popescu, la sărbătoarea de titlu a Farului
Oficialul Farului Constanța știe care a fost atuul echipei: „Și ăsta e un alt merit al lui Gică Hagi”
Tibi Curt, invitat la emisiunea „SuperFanii”, a evidențiat faptul că atuul Farului Constanța constă în Academia lui Hagi, care a produs jucători de mare valoare pentru campionatul României și, implicit, pentru echipa de la malul mării.
„Bugetele care au fost anul ăsta în play-off au fost impresionante. Și ăsta e un alt merit al lui Gică Hagi, ce a reușit să facă cu cel mai mic buget. Dar un alt atu al nostru e academia. Chiar au dat greutate echipei jucătorii academiei!”, a spus Tibi Curt la emisiunea „SuperFanii”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News