VIDEO Gică Hagi a schimbat obiectivul Farului, după umilința cu FCSB: "Ăsta e obligatoriu acum!"

Farul Constanța are evoluții modeste în play-off, iar ultimele două înfrângeri, 0-3 contra Universității Craiova și 0-4 împotriva lui FCSB, ambele pe teren propriu, l-au determinat pe Gică Hagi să schimbe obiectivul.

Cu patru etape rămase din acest sezon, Farul ocupă locul 5, cu 28 de puncte. Dacă la podium nu mai are nici măcar șanse matematice, Gică Hagi anunță că obiectivul este acum poziția a patra, care ar putea duce la barajul pentru Conference League.

Gică Hagi a schimbat obiectivul Farului

Managerul tehnic al Farului s-a arătat dezamăgit la conferința de presă de după meci, spunând că obiectivul trasat la începutul sezonului a fost obținerea locului secund. Hagi le cere jucătorilor săi să analizeze ultimele evoluții și să schimbe ceva pentru a arăta o altă față.

"Țelul meu e unul singur - să creez o echipă care are mentalitate de învingător, acolo vreau să ajung. Eu nu am plecat cu locul 4, ci cu locul 2. Primul meu interviu a fost că vreau locul 2. Pe parcurs am zis locul 3 pentru că ne mai împiedicăm, e nivelul mai mare, ok. Acum, locul 4. Ăsta e obligatoriu din punctul meu de vedere. 

N-avem cum să mergem mai jos. Nu știu cum, cu cine, dar fiecare meci trebuie luat în parte și să câștigăm. Dacă nu, degeaba scriu eu pe tablă că trebuie să câștigăm. N-avem ce să discutăm când luăm 7 goluri acasă. Mai bine mergem acasă și reflectăm, medităm, ne analizăm, autocritică și după aceea fiecare să schimbe ceva, să fie mai bine. Să iei acasă 7 goluri e prea mult pentru mine", a spus Hagi, la conferința de presă.

Clasament play-off Liga 1

  • 1. CFR Cluj - 48p
  • 2. FCSB - 46p
  • 3. Universitatea Craiova - 42p
  • 4. FC Voluntari - 30p
  • 5. Farul - 28p
  • 6. FC Argeș - 27p
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!