OFICIAL Gică Hagi a transferat un brazilian la Farul! Primele declarații
Farul Constanța l-a transferat pe mijlocașul brazilian Mateus Barbosa Santos (23 de ani), care a jucat la FC Botoșani.
Mijlocașul sud-american și-a încheiat contractul cu FC Botoșani și a semnat o înțelegere cu echipa lui Gică Hagi, valabilă pe două sezoane.
Noua achiziție a liderului din Superligă a oferit și primele declarații în calitate de jucător al grupării dobrogene.
Gică Hagi a transferat un mijlocaș brazilian!
“Sunt foarte fericit că am ajuns aici și voi îmbrăca tricoul Farului. Voi avea oportunitatea de a evolua sub comanda domnului Hagi și trebuie să nu îl dezamăgesc pentru încrederea acordată.
M-am adaptat în România după această perioadă de un an și jumătate și vin cu foarte mare încredere la un club mare, așa cum este Farul. Vreau să marchez cât mai multe goluri și să câștigăm titlul.
Voi încerca prin disciplină să fiu dedicat echipei, să le ofer multe driblinguri și voi încerca să înscriu multe goluri”, a spus Mateus Santos, într-un interviu acordat pentru Farul TV.
Mateus Barbosa Santos a făcut junioratul la Paulista, în Brazilia, după care a făcut pasul în Portugalia, unde a jucat pentru echipele de juniori de la Estoril și FC Porto. A mai trecut pe la Gremio, Atletico Mineiro, Vila Nova, Ituano, San Bento, iar din 2021 a jucat pentru FC Botoșani, cu care și-a încheiat înțelegerea în această iarnă.
250.000 de euro este cota de piață a lui Mateus Barbosa.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News