Echipa de la malul mării se află, după 22 de runde desfășurate în sezonul regulat, pe locul 12 în clasament cu 25 de puncte, în timp ce CFR Cluj se situează pe poziția a cincea cu 36 de puncte.

Gică Hagi are probleme la Farul: ”Încerc să găsesc soluții”

La conferința de presă premergătoare meciului CFR - Farul, Gică Hagi, antrenorul ”marinarilor”, a remarcat faptul că lista absenților este infinită la echipa din Constanța.

”Regele” a punctat că patru jucători nu s-au antrenat în săptămâna premergătoare duelului: Bălașa, Dănuleasa, Radaslavescu și Gustavo. Pe lângă, Alibec este suspendat. 

Gică Hagi a mai evidențiat și că și-ar fi dorit să aibă continuitate etapă de etapă, dar problemele din lot îi dau bătăi de cap.

”Din păcate, de la ultimul meci, patru jucători nu s-au antrenat săptămâna asta. Bălașa, Dănuleasă nu s-au pregătit, Radaslavescu este răcit, Gustavo este accidentat, iar Alibec este suspendat.

Plus Nedelcu, dar avem un lot și încercăm să găsim soluții foarte bune care să ne dea speranță.

Le-am și zis că e greu să înțeleg, că e greu să văd, dar încerc să găsesc soluții, la fel cum am încercat și în toamnă. Cred eu că e una din problemele noastre.

Apar probleme de la o etapă la alta, care nu mă lasă să avem continuitate. Noi trebuie să facem schimbări de la etapă la etapă”, a spus Hagi.

Cum arată clasamentul SuperLigii