VIDEO Gică Hagi dezvăluie: ”Decizia e luată”

Gica Hagi Farul Constanta Razvan Burleanu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 28 Iulie 2024, 23:45
Data actualizarii: Duminica 28 Iulie 2024, 23:45

Gheorghe Hagi (59 de ani) a fost prima opțiune luată în calcul de FRF pentru postul de selecționer al României.

Imediat după ce Edward Iordănescu a anunțat că nu va continua pe banca tehnică a echipei naționale, Federația Română de Fotbal l-a ”abordat” pe Gică Hagi pentru a-i propune postul de selecționer.

Răspunsul oficial al lui Gică Hagi se lasă, în continuare, așteptat, chiar dacă acesta a lăsat de înțeles că nu va accepta propunerea venită din partea lui Răzvan Burleanu. La flash-interviul de după Farul - FC Botoșani 0-1, ”Regele” a pus accentul pe proiectul său de la Constanța.

Gică Hagi: ”Decizia e luată”

La conferința de presă, golgheterul all-time al echipei naționale a spus că răspunsul său oficial va veni luni, prin intermediul unui comunicat, după ce Hagi îi va da răspunsul, mai întâi, lui Burleanu. ”Regele” spune că decizia sa este luată de mult timp.

„Ca să vă dau un răspuns de bun simț și de respect, ca să-l sun prima oară pe dânsul (n.r. - Răzvan Burleanu), îi voi spune prima oară lui decizia luată de mult timp. 

I-o comunic mâine și, după ce o află dânsul, clar că o s-o aflați și dumneavoastră într-un comunicat simplu, scurt. Cam asta e”, a spus Gică Hagi, la conferința de presă.

Postul de selecționer la naționala de seniori a României a fost primul job din cariera de antrenor a lui Gică Hagi. Doar că fostul mare decar al naționalei nu a rezistat foarte mult

”Mandatul” său s-a încheiat rapid, după aproape trei luni, mai exact după ce ”tricolorii” au ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2002 în fața Sloveniei.

Bursaspor a fost prima echipă de club pe care Hagi a antrenat-o, în 2003, iar un an mai târziu a ajuns la Galatasaray, echipa la care a scris istorie ca fotbalist.

Au urmat Politehnica Timișoara și FCSB, iar din 2009 și-a început proiectul de la Viitorul Constanța. A mai urmat un scurt ”mandat” la Galatasaray, în perioada octombrie 2010 - martie 2011.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!