Gică Hagi face o dezvăluire: ”Voiam să-l vând mai scump”

Gică Hagi face o dezvăluire: ”Voiam să-l vând mai scump” Superliga

Gică Hagi, antrenorul Farului Constanța, l-a vândut vara trecută pe Adrian Mazilu pentru trei milioane de euro.

Fotbalistul a rămas însă până în iarnă la campioana en-titre, iar după ce s-a mutat la Brighton, a fost trimis imediat sub formă de împrumut la Vitesse, echipă din primul eșalon al Olandei.

  • Doar că Adrian Mazilu încă nu s-a impus la trupa din Olanda, unde a bifat doar două apariții și un număr de 49 de minute

Gică Hagi face o dezvăluire: ”Voiam să-l vând mai scump”

Gică Hagi a vorbit despre Mazilu și a precizat că ar fi vrut să-l vândă englezilor cu mai mult. De asemenea, tehnicianul Farului susține că fostul său jucător are multe calități, e tehnic, are viteză și vede golul.

”Și eu voiam să-l vând cu mai mult. Ştiam că valorează mult mai mult, dar piaţa a zis altceva. Atunci, m-am adaptat. Un jucător care pleacă de la noi... Mazilu este un jucător cu multe calităţi, eu ştiu cum e el. Are tehnică în regim de viteză, la teste a arătat foarte bine. 

Bun şi la viteză, rezistenţă, atacă spaţiile, vede golul. Eu nu sunt acolo, n-am cum să ştiu, aş face o greşeală. Eu ştiu că e un jucător foarte, foarte bun, de excepţie. Trebuie să crească, va învăţa”, a spus Gică Hagi, potrivit OrangeSport.

La Farul, Adrian Mazilu a bifat 46 de apariții, a reușit să marcheze nouă goluri și să paseze decisiv în patru situații diferite, în peste 2500 de minute petrecute la club.

În actuala stagiune, Farul se află pe locul cinci în play-off-ul Superligii României cu 25 de puncte. În prima rundă, campioana a învins-o pe Rapid în Giulești, scor 2-1.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!