Gică Hagi face un anunț important
Gheorghe Hagi (59 de ani) a luat o pauză de un singur an în ultimele zece sezoane, de când echipa sa a promovat în Superligă.
Cu două titluri de campion, o Cupă a României și o Supercupă în palmares, Gică Hagi a fost dorit de echipe din străinătate în ultimele sezoane, dar a decis să rămână ca manager tehnic la Farul Constanța, echipa la care este și acționar majoritar.
Gică Hagi: ”Sunt netransferabil”
Prin intermediul rețelelor de socializare ale clubului, Hagi a transmis un mesaj important către suporterii constănțeni. ”Regele” se declară ”netransferabil” în țară și exclude din start posibilitatea de a pleca la o altă echipă din România.
”Sunt netransferabil în România, voi fi în țară numai la Farul”, a trasmis Hagi.
Gică Hagi și-a început cariera de antrenor la nivel de club la Bursaspor, acolo unde a antrenat pentru câteva luni în 2003. A urmat Galatasaray, echipa la care a scris istorie ca fotbalist, pe care a pregătit-o între 2004 și 2005.
În România s-a întors tot în 2005, la Poli Timișoara, iar apoi a urmat o scurtă perioadă petrecută la FCSB, cu Gigi Becali.
În 2009, Hagi și-a început proiectul academiei de fotbal Viitorul Constanța, iar din 2014, după ce echipa a promovat în Superligă, este manager tehnic.
- În 2010-2011, ”Regele” a mai avut un scurt mandat de antrenor la Galatasaray.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News