Gică Hagi l-a crescut bine! Cum a comentat puștiul-minune al „Regelui” meciul de la Arad, după ce a înscris golul victoriei
Farul Constanța s-a impus cu 1-0 în fața celor de la UTA Arad în deplasare, în etapa cu numărul 27 din Superligă.
După 27 de meciuri disputate în actuala stagiune, formația de la malul mării se află în vârful clasamentului cu 58 de puncte și la cinci puncte distanță de ocupanta locului secund, CFR Cluj.
Gică Hagi l-a crescut bine! Cum a comentat puștiul-minune al „Regelui” meciul de la Arad, după ce a înscris golul victoriei
Adrian Mazilu a adus victoria pentru Farul Constanța, după o cursă splendidă de peste 30 de metri în minutul 60. Fotbalistul fusese introdus cu patru minute în urmă de către Gică Hagi, înlocuindu-l pe Enes Sali.
„A fost un sentiment foarte frumos, pentru că am reușit să aduc victoria. A fost un meci frumos cu o atmosferă frumoasă și mă bucur că am luat cele trei puncte. Ne motivăm acum la fiecare meci, pentru că suntem acolo sus. Ușor, ușor, trebuie să câștigăm fiecare meci în parte de acum și să rămânem acolo unde ne este locul.
Muncesc foarte mult la antrenamente. Sper că s-a văzut. De acum sper să-mi ajut echipa cu cât mai multe goluri și pase de gol. Ne dă foarte multă încredere victoria asta, va fi o deplasare lungă. O luăm pas cu pas. Nu contează cine intră, pentru că toți atacanții sunt buni la noi”, a spus Adrian Mazilu după meci.
Farul Constanța, în această stagiune
Trupa lui Gică Hagi a înregistrat după 27 de etape 17 victorii, șapte rezultate de egalitate și trei înfrângeri. În consecință, Farul Constanța a acumulat 58 de puncte din 81 posibile.
În perioada de mercato din iarnă, „Regele” și-a și întărit echipa, primind la club nu mai puțin de cinci jucători: Kevin Boli, Mateus Criciuma, Nicolas Popescu, Rolandas Baravykas și Gustavo Marins.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News