Gicu Grozav, la Universitatea Craiova? Mihai Rotaru a făcut anunțul

Gicu Grozav, la Universitatea Craiova? Mihai Rotaru a făcut anunțul Superliga

Gicu Grozav (33 de ani) a intrat în ultimele luni de contract cu Petrolul Ploiești, club care i-a oferit varianta prelungirii.

În această perioadă s-a zvonit că fostul internațional ar putea prinde un transfer la un alt club din Superliga României, Universitatea Craiova, care se luptă în zona locurilor de cupe europene.

Chestionat pe această temă, Mihai Rotaru, acționarul Universității Craiova, susține că Grozav nu reprezintă o varianta pentru echipa pregătită de Costel Gâlcă.

Mihai Rotaru: ”Grozav? Nu ne-am gândit la el”

Evaluat de site-urile de specialitate la 500.000 de euro, Grozav s-a întors în urmă cu doi ani la Petrolul, club pentru care a mai evoluat în perioada 2012-2013.

Grozav este un jucător foarte bun, dar nu ne-am gândit la el. Este foarte bun, dar nu a fost luat în calcul”, a spus Rotaru, la Digi Sport.

Gicu Grozav se numără printre cei mai eficienți jucători din lotul celor de la Petrolul în acest sezon. În 41 de partide a reușit să marcheze de nouă ori în toate competițiile, cifră la care se adaugă și un assist.

Petrolul, locul 11 în Superligă

Petrolul Ploiești a încheiat sezonul pe locul 11 și a scăpat de emoțiile retrogradării cu o etapă înainte de finalul play-out-ului.

În ultima etapă din acest sezon, prahovenii s-au deplasat la Iași, unde au pierdut cu 2-0, rezultat în urma căruia moldovenii s-au salvat direct de la retrogradare.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!