Gigi Becali a anunțat în ce condiții va avea parte CFR de „garda de onoare”: „Doar atunci le facem tunel!”
CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova (2-1) în penultima etapă și și-a adjudecat trofeul Ligii 1, după ce FCSB s-a încurcat cu FC Voluntari (2-2).
După câștigarea campionatului ardelenii au cerut mai în glumă mai în serios ca FCSB, rivala la titlu din acest sezon, să le facă „gardă de onoare” la începutul meciului.
Gigi Becali nici nu vrea să audă de așa ceva. Patronul „roș-albaștrilor” a anunțat că trupa lui Dan Petrescu va avea parte de „tunel” doar dacă va reuși să o învingă pe FCSB în meciul direct.
„Ziceau să facem tunel. E clară hoția, deocamdată. Noi am câștigat cu Voluntariul, ei au dat gol din ofsaid, noi am luat un gol din ofsaid. Dacă ne bat, facem <<tunel>>.
Aștept de la ultimul meci cu CFR să fim campioni. Dacă vom câștiga, suntem campioni. Dacă pierdem, atunci ridic mâna și recunosc. Nu mă interesează ce zic ei! Dacă facem egal sau ne bat, înseamnă că sunt mai buni””, a spus Gigi Becali la Digisport.
CFR Cluj şi-a trecut astfel în palmares al optulea titlu de campioană, după cele din 2008, 2010, 2012, 2018, 2019, 2020 şi 2021.
Becali a refuzat și să-i felicite pe ardeleni pentru câștigarea Ligii 1
Gigi Becali, patronul FCSB, a refuzat să o felicite pe CFR pentru câștigarea campionatului, deoarece consideră că acesta a fost obținut în mod fraudulos.
„Du-te, bă, eu nu felicit niciodată hoția și minciuna și nedreptatea, bă. Cum să felicit nedreptatea? Eu felicit ofsaid-urile furate, goluri furate? Niciodată nu felicit eu. Ei au felictat (n.r. Barcelona pe Real Madrid) pentru că ăia au câștigat pe drept și pe ofsaid și pe ultimele meciuri, niciodată în viața ta nu te felicit eu. Ăia nu sunt oameni pe care să îi feliciți niciodată.
Cum să îi feliciți dacă fac tot felul de mizerii? Juca vreodată Voluntari dacă nu dădeau ei prime?”, a spus Gigi Becali la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News