Gigi Becali a decis! Cum va arăta FCSB după plecarea lui Darius Olaru: un nou decar și un nou vârf de atac
Gigi Becali a anunțat recent că Darius Olaru ar putea pleca de la FCSB după ”dubla” cu LASK Linz.
Căpitanul roș-albaștrilor ar fi dorit la PSV Eindhoven, chiar dacă presa din Olanda a negat acest lucru.
Cum va arăta FCSB după despărțirea de Darius Olaru
Gigi Becali se gândește deja la măsuri în cazul în care acest lucru se va întâmpla. Patronul roș-albaștrilor susține că va mai transfera un atacant până la finalul perioadei de mercato, deoarece Florin Tănase, fotbalistul revenit la FCSB pentru a evolua pe acest post, va juca în locul lui Darius Olaru.
Despre David Miculescu, patronul campioanei României, a spus că nu va mai juca vârf, astfel că FCSB rămâne cu un singur atacant de meserie, Daniel Popa. Gigi Becali s-a gândit să îl fure pe atacantul lui Dinamo, Hakim Abdallah, însă rămâne de văzut dacă un astfel de transfer se va concretiza.
”Un atacant trebuie, chiar dacă funcționează Tănase, el va juca în locul lui Olaru și nu mai joacă vârf. Atunci ne trebuie un vârf, pentru că David Miculescu nu e vârf”, spus Gigi Becali la Prima Sport.
Cum va arăta FCSB după despărțirea de Darius Olaru
Târnovanu – Crețu (Pantea), Dawa, Ngezana, Radunovic – Șut, Lixandru – Ștefănescu, Tănase, Băluță (Oct. Popescu) – Popa (Abdallah – dacă va semna cu FCSB)
În căutarea unui nou atacant, Gigi Becali a explicat că din campionatul României, unicul jucător care îi este pe plac este Hakim Abdallah, fotbalistul rivalei Dinamo.
”Din campionatul României n-ai pe cine. Știi cine îmi place mie? Îmi place Abdallah de la Dinamo. Eu vreau un atacant foarte puternic. Nu știu, vom vedea. Nu stă echipa asta într-un jucător”, a mai spus Gigi Becali.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News