VIDEO Gigi Becali a decis! E hotărât să nu-și vândă ”perla” de la FCSB: ”Are o cotă de 20 de milioane”
Gigi Becali a vorbit despre viitorul unuia dintre cei mai importanți jucători de la FCSB.
Octavian Popescu a avut evoluții apreciate de toată lumea în Liga 1. Acesta a fost remarcat inclusiv de cluburile din străinătate.
Galatasaray, clubul unde evoluează Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan, s-a interesat de ”perla” lui Becali de la FCSB, dar turcii s-au lovit, de această dată, de refuzul omului de afaceri.
Gigi Becali, hotărât să nu-l vândă pe Octavian Popescu
Dacă Becali a fost convins să-l lase, în cele din urmă, pe Moruțan în Turcia, de această dată este gata să refuze o ofertă pentru Octavian Popescu, pe care îl evaluează la 20 de milioane de euro.
”Jucătorii de la mine nu pleacă decât când atunci când sunt la maximum, cum a plecat Man, cum a plecat Stanciu, la cote maxime.
Tavi Popescu are o cotă de 20 de milioane, poate să crească, de scăzut, nu scade. Poate să crească la 40-50 de milioane”, a declarat Gigi Becali.
În 12 meciuri jucate în actuala stagiune, Octavian Popescu a marcat de patru ori. 1,6 milioane de euro este cota lui, conform Transfermarkt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News