Gigi Becali a dezvăluit asul din mânecă în transferul lui Daniel Bîrligea: "Nu voiam să se știe atunci"

Gigi Becali daniel birligea FCSB Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 04 Septembrie 2024, 22:18
Data actualizarii: Miercuri 04 Septembrie 2024, 22:25

Daniel Bîrliega (24 de ani) este lovitura dată de Gigi Becali la FCSB în această perioadă de transferuri.

Finanțatorul celor de la FCSB l-a transferat pe Daniel Bîrligea de la rivala CFR Cluj, iar în schimbul său a oferit două milioane de euro. Ardelenii au păstrat și un procent de 15 la sută dintr-un viitor transfer al atacantului.

Înainte de a ajunge la FCSB, Daniel Bîrligea a fost dorit și de Rapid, dar Gigi Becali a făcut o ofertă mai bună pentru Neluțu Varga, astfel că atacantul a ajuns la campioana României. Înaintea anunțului oficial, patronul de la FCSB susținuse că mutarea se blocase din cauza unei intervenții a lui Dan Șucu, cel care a încercat să deturneze transferul.

La o zi după prezentarea oficială, Gigi Becali a făcut o dezvăluire despre mutarea atacantului la FCSB, explicând că nu a avut emoții după ce a semnat contractul cu CFR Cluj.

"După ce am semnat contractul cu CFR Cluj, am dat dată certă la Ligă. Dacă CFR semna cu un alt club, era suspendat de la transferuri. Nu am spus atunci, pentru că nu voiam să se știe. Mai era nevoie de jucător, dar CFR nu mai putea să facă nimic. Bîrligea ar fi rămas acolo", a declarat Gigi Becali la Digi Sport. 

Daniel Bîrligea la FCSB: cifrele transferului

Gigi Becali susține că a plătit mai mult decât se aștepta pentru transferul lui Daniel Bîrligea.

Se pare că Gigi Becali le va achita celor de la CFR Cluj nu mai puțin de două milioane de euro pentru Daniel Bîrligea, în timp ce fotbalistul ar primi un bonus la semnătură de 200.000 de euro. Ardelenii și-au păstrat un procnt de 15% dintr-un transfer ulterior.

Daniel Bîrligea va semna un contract valabil pe cinci sezoane, timp în care va încasa lunar un salariu de 25.000 de euro. Gigi Becali i-a stabilit fotbalistului o clauză de reziliere de 15 milioane de euro.


Daniel Bîrligea și foiletonul transferului la FCSB. Show cu Gigi Becali (3 septembrie 2024) pe www.sport.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!