Gigi Becali a dezvăluit câți bani a încasat pentru Andrea Compagno: ”Nu am pierdut nimic”

Gigi Becali a dezvăluit câți bani a încasat pentru Andrea Compagno: ”Nu am pierdut nimic” Superliga

Andrea Compagno (27 de ani) a plecat de la FCSB și a semnat deja cu noua sa echipă.

După ce a fost trecut pe ”lista neagră” de Gigi Becali, Compagno și-a căutat o echipă și a ajuns să semneze în prima ligă din China, cu Tianjin Jinmen Tiger, grupare care a încheiat sezonul precedent din China pe locul opt.

Cele două părți au semnat contractul încă de joi seara, astfel că italianul va pleca în cel mai scurt timp din România.

Imediat după ce a scăpat de Andrea Compagno, așa cum și-a dorit, Gigi Becali a oferit o primă reacție și a dezvăluit câți bani a încasat în schimbul golgheterului de la FCSB din sezonul precedent.

Gigi Becali a dezvăluit câți bani a încasat pentru Andrea Compagno

”L-am dat cu 120.000 de euro. Ce am pierdut, nu am pierdut nimic… asta este la fotbal, nu contează.

(n.r. - Luaţi alt atacant la FCSB?) Ce atacant? Nu iau niciun atacant. Am echipă, spulber tot! Dacă nu aveam echipă, da. Nici nu am unde să îi bag. Am trei atacanţi, am echipă, spulber tot! La revedere până în vară!”, a spus Gigi Becali, pentru AS.ro.

Produs de Palermo și Catania, Andrea Compagno a fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum Due Torri, Pinerolo, Torino U19, Argentina, Borgosesia, Nuorese, Tre Fiori, FCU Craiova și FCSB.

În acest sezon, Compagno a evoluat în 23 de partide pentru cei de la FCSB, în campionat, Cupa României și preliminariile Conference League, reușind să marcheze de patru ori.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!