Gigi Becali a făcut anunțul: ”M-am săturat! Să plece unde vrea!”
FCSB este în pericol să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători din lot.
Risto Radunovic este unul dintre jucătorii care au contribuit decisiv la câștigarea titlului. În această stagiune, fundașul lateral a evoluat în 39 de meciuri și a reușit să înscrie un singur gol.
Gigi Becali joacă tare cu Risto Radunovic: ”Să plece unde vrea!”
Radunovic se află în ultimele șase luni de contract și deocamdată nu a ajuns la o înțelegere cu patronul Gigi Becali pentru prelungirea înțelegerii. Deși i s-a propus prelungirea cu un salariu de 15.000 de euro, muntenegreanul pare să nu fie încântat, astfel că ar putea pleca în iarnă liber de contract.
Întrebat despre viitorul fundașului din Muntenegru, Gigi Becali a răbufnit și a transmis că are deja postul acoperit după transferul lui David Kiki, astfel că nu intenționează să încerce pe Radunovic să semneze prelungirea contractului dacă muntenegreanul nu va accepta oferta făcută deja.
”Sincer, m-am cam săturat să tot vorbim despre Radunovic. Toată ziua mă tot întrebați despre el. Ce problemă să fie cu el? Acolo am adus deja un om, iar cu Radunovic s-a vorbit și i s-a propus o prelungire.
Nu stăm să ne mai rugăm de nimeni. El mai are contract până la iarnă, iar apoi e liber să plece unde vrea. S-a vorbit o dată cu el, ce vreți să tot facem? Gata!”, a spus Gigi Becali, potrivit ProSport.
- Risto Radunovic e legitimat la FCSB din ianuarie 2021, iar contractul său se va sfârși la sfârșitul anului 2024.
- 1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Risto Radunovic, potrivit Transfermarkt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News