Valentin Crețu (36 de ani), cu prestații solide în ultima perioadă, a primit o veste neașteptată: Gigi Becali i-a prelungit contractul până în decembrie 2026 și i-a oferit o mărire salarială de la 10.000 de euro pe lună la 13.000.

Gigi Becali a făcut un jucător de la FCSB să plângă: ”L-a schimbat Dumnezeu!”

Vali Crețu a fost vizibil emoționat de gestul patronului și l-a sunat pe Gigi Becali pentru a-i mulțumi, moment în care nu și-a mai putut stăpâni lacrimile. Becali a relatat cu mândrie acest episod, mărturisind că bucuria jucătorului și a familiei sale l-au emoționat profund.

”Când l-am văzut pe Creţu acum (n.r. cu FC Hermannstadt). «Bă, Mihaie, lasă că e bun, că a crescut el. Dar la meciul ăsta cu Hermannstadt omul nu era fundaş, era decar».

El pasa numai în tuşă. El acuma pasează în centru, pe 16 metri, nu mai pierde nicio minge. Aşa ceva? Ce pase dă! Pe ăsta l-a schimbat Dumnezeu!

Păi bă, nu e drept să aibă Creţu 10.000, i-am zis. Nu e drept. Şi atunci ce facem? Mai are până în vară? Dă-i telefon, salariu 13.000 de euro şi mai prelungeşte un an şi jumătate. Când a auzit, a început să plângă, m-a sunat şi mi-a mulţumit.

Atâta m-am bucurat. Era şi cu nevasta şi cu fetele lui. De pe margine şi ele: «Mulţumim, mulţumim!». Am bucurat o familie. Plângea de bucurie. Şi să vă spun ceva, eu atunci când bucur o familie, nu mă bucură şi pe mine Dumnezeu?”, a spus Gigi Becali, conform Fanatik.

Crețu, care joacă pentru FCSB din 2019, a adunat 31 de meciuri în acest sezon, marcând un gol și oferind trei pase decisive. Următoare provocare pentru veteran este chiar astăzi, joi, când FCSB va întâlni formația Qarabag, în deplasare, în cadrul noului format Europa League.

Cele două formații se vor duela pe stadionul „Republican Tofiq Bahramov“ din Baku, nu mai devreme de ora 19:45, LIVE TEXT pe site-ul www.sport.ro.