FCSB a primit vizita Gloriei Buzău pe Arena Națională. Cele două echipe s-au întâlnit în etapa #12 din SuperLiga României. Roș-albaștrii au obținut la capătul celor 90 de minute toate cele trei puncte.
Gigi Becali a intervenit în direct la TV după FCSB - Gloria Buzău și i-a făcut praf pe toți: ”Pierdem din cauza prostiilor lui”
Gigi Becali, patronul FCSB, a răbufnit după meci. Milionarul din Pipera i-a pus la colț pe Panțîru, schimbat după 29 de minute, și pe Malcom Edjouma, care a ieșit la pauză.
”Meciul ăsta am văzut ceva. Nu trebuie să fiu băiat bun. La fotbal nu trebuie să fii băiat bun. Am zis că le dau șansă unor jucători. (n.r. Panțîru, Ștefănescu?) Nu vreau să mai spun cine! La Panțîru e clar. Nu a avut un meci bun. Să pierdem puncte din cauza prostiilor lui?
(n.r. Edjouma) Edjouma doar pasă la adversar. Eu m-am luat după ei să jucăm cu doi închizători. De ce să joc cu doi închizători cu Buzăul? Nu știu, nu mi-a explicat nimeni. Nu mai contează.
Cu Buzăul nu puteți câștiga? Vă conduce Buzăul? Nu e în regulă asta”, a spus Gigi Becali la televiziunea DigiSport.
Trei cluburi a devansat FCSB după victoria cu trupa din ”Crâng”. Acum, campioana României se situează la doar două puncte de primul loc de play-off ocupat de Petrolul Ploiești.
Roș-albaștrii au înregistrat, după 11 etape desfășurate în sezonul regulat al SuperLigii României, patru victorii, patru remize și trei eșecuri, acumulând un total de 16 puncte (locul 7).