În viziunea sa, Universitatea Craiova este singura echipă capabilă să concureze serios cu FCSB pentru primul loc în SuperLigă, dar cu o condiție esențială: oltenii trebuie să schimbe antrenorul.
Gigi Becali a numit singura echipă care se bate cu FCSB la titlu
Gigi Becali a evidențiat că Universitatea Craiova are în componență jucători de valoare care pot reprezenta o amenințare pentru FCSB în lupta pentru titlu.
Mitriță, Cicâldău, Screciu, Bancu și Baiaram sunt doar câțiva dintre fotbaliștii care, potrivit finanțatorului roș-albaștrilor, oferă Craiovei un lot competitiv.
Totuși, Becali crede că echipa din Bănie va putea cu adevărat să se impună doar dacă patronul Mihai Rotaru va face o schimbare la nivelul conducerii tehnice.
”Singura echipă care poate să se mai gândească la locul 1 este Craiova. Are valoare la nivelul jucătorilor. Singura echipă care are jucători valoroși și poate să se bată cu noi e Craiova, asta e părerea mea.
Craiova îi are pe Mitriță, Cicâldău și încă vreo doi jucători. Îl au pe Screciu, Bancu, Baiaram, 4-5 jucători de valoare. Uită-te la Rapid și spune-mi dacă poți să numești 4-5, uită-te la CFR dacă poți să numești 4-5. Este doar Munteanu, care se vede că are valoare.
Nu vreau să mai vorbesc de alte echipe, însă pot lăuda una. Craiova se poate bate cu noi anul acesta. Eu așa cred. Craiova are jucători valoroși, doar că ea se poate bate cu noi dacă face o schimbare, înțelegi? Trebuie să facă o schimbare dacă vrea să se bată cu noi. (n.r. - să-l schimbe pe Gâlcă) Da!”, a spus Becali, conform Fanatik.
Rapid și U Cluj ies din schemă
Deși FCSB are programat un derby important împotriva Rapidului duminică, la ora 21:00, Becali nu consideră formația giuleșteană drept o amenințare pentru titlu.
Finanțatorul din Pipera e convins că echipa antrenată de Marius Șumudică nu reprezintă un pericol real pentru ambițiile FCSB. De asemenea, Becali exclude Universitatea Cluj din ecuația luptei la titlu, în ciuda faptului că „șepcile roșii” sunt surpriza acestui sezon, ocupând prima poziție în clasament după 13 etape, cu 26 de puncte.
„U Cluj nu are jucători de valoare! Îi au doar pe Alexandru Chipciu și Dan Nistor. Nu o pune pe U Cluj, pentru că nu rezistă", a comentat Gigi Becali.
După trei victorii consecutive, FCSB ocupă locul cinci, iar o victorie în derby-ul cu Rapid i-ar putea aduce mai aproape de liderul Universitatea Cluj.
Meciul va avea loc pe Arena Națională și va fi transmis în format LIVE TEXT pe site-ul www.sport.ro și pe pagina de Facebook Sport.ro.