NEWS ALERT Gigi Becali anunță: "Am ofertă de 5 milioane de euro pentru Olaru! Dacă nu era războiul, nu-l vindeam"
Gigi Becali, patronul lui FCSB, a anunțat că a primit o ofertă de la un club din străinătate pentru Darius Olaru.
Fără să precizeze numele clubului sau țara din care a venit oferta, Gigi Becali spune că a primit o ofertă de 5 milioane de euro pentru Darius Olaru, negocierile purtându-se chiar acasă la patronul lui FCSB.
Gigi Becali anunță: "Am ofertă de 5 milioane de euro pentru Olaru"
Omul de afaceri anunță că ultimul preț pentru mijlocașul ofensiv de la FCSB este 7 milioane de euro, iar negocierile vor continua.
Gigi Becali spune că ia în calcul vânzarea lui Darius Olaru din cauza războiului din Ucraina, care poate afecta financiar clubul său.
"Eu vă spun adevărul. Au venit oamenii, au fost la mine acasă, am negociat. Eu am cerut 8 milioane, ei au dat 5. Am spus: fără 7 milioane nu-l dau! Acum, rămâne să vedem. Nu pot să vă spun ce club era, vă spun doar ce depinde de mine.
Negociem, dar nu au făcut ofertă de 7,5 milioane. Eu aș fi dispus să-l dau cu 7,5. Ei au oferit 5 milioane, asta e oferta lor.
Nici pe Olaru nu-l vindeam dacă nu erau problemele astea cu războiul. Am început să bag de la mine bani și am ajuns la 5 milioane de euro dați", a spus Gigi Becali, la Digisport.
Darius Olaru joacă din ianuarie 2020 la FCSB, după ce a fost transferat de la Gaz Metan Mediaș, în schimbul sumei de 600.000 de euro. Mijlocașul a strâns 84 de meciuri, 17 goluri și 17 pase decisive alături de bucureșteni și a câștigat o Cupă a României (2020).
În sezonul trecut, Olaru a avut prestații apreciate în tricoul lui FCSB, în special în play-off. Fotbalistul născut la Mediaș a jucat în 37 de meciuri, a marcat de șase ori și a oferit 12 pase decisive.
- 5,5 milioane de euro este cota de piață a lui Darius Olaru, conform Transfermarkt
Gigi Becali: "Cel mai bun e Darius Olaru. Cu el nu ai cum să pierzi"
Într-o intervenție telefonică avută la "Ora Exactă în Sport", în aprilie, Gigi Becali a vorbit și despre jucătorii pe care îi apreciază cel mai mult la FCSB.
"Eu cred că Darius Olaru, spuneam acum vreo două săptămâni că cel mai bun e Tavi Popescu, dar acum spun că Darius Olaru e cel mai bun.
Ca eficiență, cu Olaru nu ai cum să pierzi, nu poți. Dacă mai ai și un Tavi Popescu, și un Tănase. Ăștia trei sunt exponențiali, cu ei trei ai putea câștiga campionatul", a declarat Gigi Becali la PRO ARENA
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News