Gigi Becali anunță noul transfer de la FCSB: ”E ca și luat. Îi dau 15.000 de euro pe lună”

Gigi Becali FCSB florin tanase Superliga Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 25 Iunie 2024, 10:54
Data actualizarii: Marti 25 Iunie 2024, 10:54

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a mai bifat un transfer în această perioadă de mercato.

După ce i-a transferat pe David Kiki, Marius Ștefănescu și Daniel Popa, patronul celor de la FCSB îl va readuce la echipă și pe Florin Tănase (29 de ani), fostul căpitan al campioanei României.

Internaționalul român va rămâne în această vară liber de contract și a așteptat propuneri tentante din străinătate. În cele din urmă, acesta a decis să accepte oferta lui Gigi Becali.

Gigi Becali: ”Tănase e ca și luat”

Patronul FCSB-ului a anunțat că transferul lui Tănase este ”ca și rezolvat”, iar acesta va încasa un salariu de 15.000 de euro pe lună la campioana României.

„Ne calificăm sigur, dar ce muncă face. 20.000 sunt bani puțini? 15.000 îi dau lui Tănase, cum să îi dau mai mult ca lui Edi? Vreți să nu mai ia Edi niciun jucător la echipa națională, se supără Edi. Glumesc, eu nu am nicio treabă. Tănase cred că e ca și luat.

Una peste alta mă bucur că îi am pe Târnovanu, Olaru, Șut și Coman. Au luat câte 20.000, copiii mei au luat bani și mă bucur. Îi mai am pe Man, Stanciu, Niță și Ianis, care este băiatul lui Gică și țin cu ei oriunde ar fi”, a spus Becali, la Fanatik.ro.

Produs de Academia lui Gheorghe Hagi, Florin Tănase a fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum FC Viitorul Constanța (actuala Farul), FC Voluntari, FCSB, Al Jazira și Al Okhdood.

Cifrele lui Florin Tănase

  • FCSB: 228 meciuri, 83 goluri, 41 assist-uri
  • Viitorul: 86 meciuri, 24 goluri, 14 assist-uri
  • Al Okhdood: 25 meciuri, 2 goluri, 3 assist-uri
  • Al Jazira: 24 meciuri, 6 goluri, 3 assist-uri
  • FC Voluntari: 2 meciuri, 0 goluri, 0 assist-uri

FCSB, în această perioadă de mercato

Antrenor - Elias Charalambous (confirmat)

Veniri - Marius Ștefănescu (Sepsi OSK / 1.31 milioane de euro), Daniel Popa (FCU Cluj / 300.000 de euro), David Kiki (FCV Farul Constanța / gratis)

Reveniri după împrumuturi - Alexandru Musi (Petorlul), Malcolm Edjouma (Bari), Ovidiu Perianu (FC Buzău), Victor Stancovici (Unirea Dej), Matei Tănasă (FC Buzău)

Plecări - Ovidiu Popescu (FCU Cluj / gratis), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia / împrumutat), Matei Tănasă (Poli Iași / gratis)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!