Gigi Becali, apel la reconciliere înaintea meciului Farul - FCSB! Ce arbitru vrea la centru

Gigi Becali, apel la reconciliere înaintea meciului Farul - FCSB! Ce arbitru vrea la centru Superliga

Gigi Becali, patronul FCSB, a abordat subiectul arbitrajului înaintea confruntării importante cu Farul, liderul campionatului.

Becali și-a exprimat dorința ca meciul crucial dintre Farul și FCSB să fie arbitrat de Istvan Kovacs, care să fie asistat din camera VAR de Ovidiu Hațegan, cerându-le acestora să își repare relația tensionată dezvăluită recent în presă. 

Partida din etapa cu numărul nouă a playoff-ului Superligii va avea duminică, la Ovidiu, începând cu ora 21:00.

„Dacă eu zic, se va spune că eu comand. Eu cred că cea mai bună soluție ar fi Istvan Kovacs la centru și Ovidiu Hațegan la VAR. Dar am citit că sunt certați. Băi, împăcați-vă, bă! E un meci... Îl văd mai cuminte pe Hațegan, după fața lui, așa îl văd. Băi Hațegane, dă-i mă, telefon: «Hai să ne împăcăm și să spălăm imaginea arbitrajului». Împăcați-vă.

O soluție ar fi și Kovacs cu Radu Petrescu la VAR. Ceva de top. Dar Kovacs și Hațegan ar fi o garanție. Ambii sunt corecți și au și experiență. Ei sunt cei mai valoroși. Așa am văzut în ziar și sunt de acord”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Banii îl motivează pe Becali să rămână în fotbal

Becali crede că derby-ul cu Farul va fi una dintre cele mai intense experiențe din cariera sa. Patronul FCSB a evidențiat, de asemenea, dificultățile cu care se confruntă în competiția fotbalistică din România, menționând că majoritatea celor din lumea fotbalului sunt împotriva sa.

„Cred că o să fie cele mai mari emoții. Când ești tânăr, ești puternic și stăpânești emoția. Trupul, capul și mintea sunt mai puternice. Când ești mai în vârstă, emoția e mai puternică. E cea mai mare emoție pe care am avut-o până acum. 

Dar depinde. Dacă ai 2-0 la pauză, nu mai ai emoții așa mari. Dacă bați Farul și ai 2-0 cu Rapid, nu mai ai emoții. Sunt multe calcule. Dar cert e că cea mai mare emoție o să fie cu Farul.

Știți de îmi doresc campionatul? Nu toți, dar 90% din cei din fotbal sunt împotriva mea. Nu o fac cu răutate. Își aleg calul, dar eu nu sunt calul ales în fotbal. Niciodată nu am fost calul ales în fotbal. E și ăsta un factor.

Cel mai important lucru sunt banii! Banii, banii, banii, banii, banii! Băi, banii conduc oamenii. Banii conduc crimele, stabilesc câți oameni mor și câți trăiesc. Toate trec și sunt deșarte. Dar banii rămân. Mai e vorba și de ambiția mea. Iar dacă intru și în Liga Campionilor, va fi o încunare. Le arăt oamenilor filosofia vieții, că stăpânul conduce trăsura. Vreau să înțeleagă oamenii că așa a făcut Dumnezeu lumea”. a adăugat Gigi Becali.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!