Gigi Becali ar fi primit 15 milioane de euro pentru Tavi Popescu! Ce club l-ar fi vrut + răspunsul patronului de la FCSB 

Gigi Becali ar fi primit 15 milioane de euro pentru Tavi Popescu! Ce club l-ar fi vrut + răspunsul patronului de la FCSB  Superliga

FCSB ar fi primit o ofertă de 15 milioane de euro pentru Octavian Popescu, chiar în acestă iarnă. 

De când Mihai Pintilii (38 ani) a preluat-o pe FCSB, Octavian Popescu (20 ani) a impresionat cu evoluțiile sale. În 23 de prezențe în Superligă, decarul roș-albaștrilor a înscris două goluri și a oferit 6 pase decisive. 

Benfica ar fi oferit 15 milioane de euro pentru Tavi Popescu 

Evoluțiile lui Tavi Popescu au ajuns și în vizorul Benficăi. Conform ProSport, lusitanii i-au oferit lui Gigi Becali (64 ani) 15 milioane de euro, dar patronul FCSB-ului nu ar fi dorit să-l cedeze pentru această sumă și ar fi cerut 20 de milioane de euro.

„Au propus 15 milioane de euro pentru transferul lui Tavi, la începutul acestui an. Gigi Becali nu a fost de acord și a cerut minimum 20 de milioane de euro”, potrivit sursei citate. 

Conform aceleiași surse, cele două părți urmează să renegocieze transferul lui Tavi Popescu în Portugalia, chiar în această vară. Până atunci, Benfica, după ce a încasat 121 de milioane de euro de la Chelsea pentru Enzo Fernandez (22 ani) a achitat 9 milioane de euro pentru  Andreas Schjelderup (18 ani), de la Nordsjaelland, din Danemarca. 

Postul pe care Octavian Popescu nu ar putea juca

Daniel Pancu (45 ani) este de părere că Octavian Popescu nu ar da randament pe poziția de inter, asta după ce Gigi Becali a anunțat că i se va schimba poziția dacă Florinel Coman (24 ani) va juca bine cu FC Voluntari. Fostul internațional român consideră că decarul FCSB-ului nu are calitățile defensive necesare pentru a juca mijlocaș central.

„Octavian Popescu nu poate să joace inter, pentru că nu poate fi util din punct de vedere defensiv. Cu o echipă care să le pună probleme, care să aibă posesia cel puțin la fel de mult ca ei, va avea probleme.

Eu întotdeauna când am fost întrebat de Tavi Popescu am spus că locul lui e cât mai aproape de poarta adversă, cu sarcini cât mai puține din punct de vedere defensiv, să aibă distanțe cât mai puține de parcurs când are adversarul mingea, pentru că calitățile lui de bază sunt, pe lângă inventivitate, creativitate, șut de la distanță, pase, are driblingul și are calitatea asta de a scoate ușor oameni din joc, de a intra în aglomerație și de a-i elibera pe ceilalți.

Deci, pe partea ofensivă, da, e poziția aia de inter, dacă intră Florinel Coman în stânga, e o calitate în plus pentru echipă. În momentul în care dau de un adversar care le pune probleme, care îi și domină din când în când, vor avea probleme”, a declarat Daniel Pancu pentru ProSport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!