VIDEO Gigi Becali, declarație în forță înainte de FCSB - Nordsjaelland

FCSB o va întâlni pe Nordsjaelland în turul al treilea preliminar Conference League.

Roș-albaștrii au învins-o pe CSKA 1948 în dublă manșă în al doilea tur preliminar. Mai întâi, vicecampioana României a scos un rezultat pozitiv la bulgari acasă, 1-0, ca în retur, pe „Arcul de Triumf”, să câștige cu 3-2 și să se califice mai departe în următorul tur.

Gigi Becali, declarație în forță înainte de FCSB - Nordsjaelland

FCSB va da în turul trei peste o echipă din Danemarca, Nordsjaelland, iar Gigi Becali e convins că formația dirijată de Elias Charalambous va face față danezilor și se va impune, calificându-se, în consecință, în play-off-ul UEFA Europa Conference League.

„Vreau să fac echipă tare! Despre danezi nu știu nimic, alții spun că e echipă tare, însă nu sunt italieni sau spanioli. Danezii îi spulberăm noi!”, le-a spus Gigi Becali reprezentanților mass-media, aflați la reședința sa din Aleea Alexandru.

Manșa tur FCSB - Nordsjaelland e joi, 10 august, de la ora 21:30 și s-ar putea să se dispue pe stadionul „Steaua” din Ghencea. Returul dintre cele două echipe va fi o săptămână mai târziu, tot joi, 17 august, de la ora 19:30 însă.

FCSB - CFR Cluj 1-0

FCSB a revenit în Ghencea după opt ani cu o victorie extrem de importantă. Vicecampioana României s-a impus în fața fostei campioane cu 1-0, grație reușitei lui Andrea Compagno din minutul 67. Italianul, vârful de lance al roș-albaștrilor, a înscris cu sânge rece și nu i-a dat nicio șansă portarului celor de la CFR Cluj, Sava.

După patru etape disputate în primul eșalon, FCSB s-a distanțat de locul doi la patru puncte. Roș-albaștrii ocupă primul loc din fruntea clasamentului cu 12 puncte, în timp ce Universitaea Craiova ocupă a doua poziție cu opt puncte. Sepsi OSK completează podiumul cu șapte puncte, dar cu un meci în minus față de CFR Cluj, care se află la patru tot cu șapte puncte.


Echipele de start

  • FCSB: Târnovanu - Pantea, Dawa, Chiricheș, Radunovic - Olaru, Șut, Djokovic - Cordea, Popescu, Coman 
  • CFR Cluj: Sava - Manea, Kresic, Ajeti, Morgan, Camora - Muhar, Tachtsidis, Cvek - Yeboah, Bîrligea
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!