Gigi Becali i-a pus gând rău lui Dinamo: ”Trebuie să-i scoatem din play-off”
Meciul dintre FCSB și Petrolul Ploiești s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
În urma acestui rezultat, campioana a ratat șansa de a se apropia de play-off și rămâne la cinci punct distanță de locul șase, cu un meci în minus față de majoritatea echipelor din Superligă.
Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a reacționat și a analizat lupta pentru play-off din campionat. După ce a spus că Universitatea Cluj, Oțelul Galați, CFR Cluj și Universitatea Craiova au locurile asigurate în primele șase, omul de afaceri i-a pus gând rău rivalei Dinamo.
Gigi Becali: ”Trebuie să o scoatem din play-off”
„Eu spun ce nu mai poate fi scos, ce e clar în play-off. Dinamo nu e clar în play-off. Eu spun cine cred eu că la ora asta sunt în play-off. Eu cred că vor fi Universitatea Craiova, CFR, U Cluj și Oțelul. Dinamo și Petrolul trebuie scoase de acolo, noi trebuie să o scoatem pe Dinamo. Nu e ușor. Eu spun de mine, nu de alții”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
După primele zece meciuri din Superligă, Dinamo are 16 puncte și ocupă locul trei, cu cel mai bun atac din campionat (18 goluri marcate).
FCSB, zece puncte după nouă meciuri
FCSB rămâne cu zece puncte, la cinci distanță de zona play-off-ului. Petrolul are 15 puncte și este la egalitate cu CFR Cluj și Universitatea Craiova.
În următoarea etapă din campionat, FCSB se va deplasa la Sfântu Gheorghe pentru duelul cu Sepsi OSK, iar Petrolul va primi vizita celor de la Hermannstadt.
-
*Campioana are un meci în minus față de majoritatea echipelor din Superligă, cel amânat cu FC Botoșani. Oțelul și CFR Cluj au și ele, de asemenea, câte un joc în minus.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News