VIDEO EXCLUSIV Gigi Becali îi dă replica lui Valeriu Răchită după declarațiile făcute de Andrea Compagno: „Păi, mă retrag din fotbal!”
Gigi Becali a vorbit despre echipa sa după remiza cu Anderlecht, scor 2-2, din penultima rundă a grupelor UEFA Europa Conference League.
Patronul de la FCSB nu a fost mulțumit de jocul echipei sale, însă a dezvăluit că au existat câțiva jucători care au fost pe placul său. În meciul din Belgia, golurile roș-albaștrilor au fost marcate de Andrea Compagno și Joyskim Dawa, atacantul italian bifând astfel golul cu numărul 7 în tricoul vicecampioanei în 11 meciuri jucate.
Despre Compagno Valeriu Răchită a avut remarci dure la „Ora exactă în sport”. Acesta a spus că nu ia în calcul vreodată varianta ca FCSB să ia 3 milioane de euro în schimbul său, ținând cont că nu a performat la echipe mai importante până la transferul în România. Totodată, Răchită a spus că dacă i se scad golurile din penalty, atunci Andrea Compagno nu rămâne cu multe reușite.
Gigi Becali i-a răspuns lui Valeriu Iftime
Întrebat în cadrul emisiunii dacă ar pune un pariu cu Vivi Răchită în cazul lui Andrea Compagno, Gigi Becali a oferit un răspuns tranșant.
„Eu cu Vivi Răchită nu fac pariuri, că Vivi Răchită dacă te iei după el, ce vorbește el. 'Domnule, că noi batem, Petrolul, că trebuie să îi batem, dacă nu îi batem nici acum, păi când îi batem?!' Era la voi în emisiune, am început să râd, păi dacă ne bate și Petrolul atunci...
Păi, dacă ne bate, eu imediat retrag toate, mă retrag din fotbal. Când să te bată Petrolul, da, te poate bate, dar când ai meci atât de important ca ăla, nu ai voie să nu câștigi. E un meci important, da, te poate bate, dar sunt meciuri importante”, a declarat Gigi Becali la PRO Arena.
Andrea Compagno nu l-a convins pe Vivi Răchită
Vivi Răchită (52 ani) nu este de părere că Andrea Compagno va putea fi vândut de către Gigi Becali (64 ani) pe o sumă bună în viitor. Iar de la această afirmație, a pornit o întreagă dezbatere, în direct la Ora Exactă în Sport, la care s-au alăturat Ioana Cosma și Bogdan Dragomir.
„Bogdan Dragomir: Lui FCSB nu i-a fost rău până acum, a dat 1,7 milioane de euro pe Compagno, toți ne mirăm de ce. O să-l vândă și pe Compagno cu 3-4 milioane de euro.
Vivi Răchită: Haide, mă, Bogdane.
Ioana Cosma: Nu crezi că-l vinde pe Compagno cu 3 milioane de euro?
Vivi Răchită: Niciodată! Unde, Ioana? Unde trebuie să-l dea? În vest.
Ioana Cosma: Nu știu, în Golf.
Vivi Rachită: Păi, dar cei care-l cumpără pe Compagno nu îi iau istoricul? Nu văd că până la 24 de ani a jucat în Serie C și în San Marino.
Ioana Cosma: Nu am zis că-l vinde la Juventus. Îl poate vinde cu 3 milioane de euro liniștit. Și este un business.
Vivi Răchită: Unde? În China?
Ioana Cosma: Sau în Turcia.
Bogdan Dragomir: Aici este un model de business care din punctul lor de vedere dă roade. Se vând jucători pe niște bani la care nici nu visam. Și noi aici știm că nu e suma potrivită.
Vivi Răchită: La ce prețuri i-au vândut pe Cicâldu și Moruțan, numai la Galatasaray îi puteau vinde. Aici e meritul lui Giovanni.
Bogdan Dragomir: Și al lui Gigi, eu când auzeam că refuză 5-6 milioane de euro. Eu cred că aș fi mers pe jos până în Istanbul să iau banii ăștia. 13 milioane de euro a zis, 13 milioane de euro a luat. Eu sunt convins că vor vinde în continuare.
Vivi Răchită: Dacă îmi spui că-l vinde pe Compagno pe 3 milioane de euro nu mai vorbesc despre fotbal. Dacă îi iei penalty-uri lui Compagno rămâne cu 2-3 goluri marcate. Spune-mi, în afară de penalty-ul scos ...
Ioana Cosma: Mie mi se pare că protejează foarte bine. Trei milioane de euro nu este o sumă exagerată, are talie”, a fost discuția dintre cei trei la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News