Gigi Becali, în război total cu Al-Gharafa! Patronul FCSB a mers la FIFA și cere un milion de euro în plus pentru Florinel Coman
Gigi Becali a dezvăluit că nu a primit niciun euro din cei 5 milioane de euro pe care Al-Gharafa ar fi trebuit să-i plătească pentru transferul lui Florinel Coman.
Qatarezii au venit cu o explicație incredibilă: banii ar fi fost furați de hackerii din Vietnam. Gigi Becali, însă, nu are de gând să se mulțumească cu această explicație, motiv pentru care a reclamat-o pe Al-Gharafa la FIFA și cere un milion în plus în schimbul fostului său jucător.
"I-am dat la FIFA pe 6 milioane de euro pentru Florinel Coman. Într-o lună se judecă şi iau banii. E clarificată treaba. Ne-a trimis FIFA azi să le dăm contul şi numărul din TMS.
Să le arătăm că ei n-am virat banii în contul de TMS. Este contul FIFA. Să le trimitem numărul de cont şi toate datele din TMS", a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Becali recunoaște că n-a plătit toți banii pentru transferul lui Ștefănescu
Întârzierea plății pentru Florinel Coman a avut repercusiuni și asupra altor transferuri. Gigi Becali a recunoscut că nu a plătit integral suma de transfer pentru Alexandru Ștefănescu, motivând că așteaptă să încaseze banii de la Al-Gharafa.
"Numai eu sunt ăla care dacă am bani în club, nu mai stau să dau banii în rate. Le dau banii înainte. S-a întâmplat să plătesc şi eu ca toţi ceilalţi de data asta. Mai ales că nu au venit banii pe Florinel Coman.
300.000 azi, săptămâna viitoare încă 400.000. Ce atâta… Le-am dat în cap? Au trecut cinci luni de zile? E o lună şi jumătate, toate cluburile plătesc aşa", a mai spus Becali.
Marius Ștefănescu a fost cumpărat de FCSB, în această vară, de la Sepsi OSK pentru suma de 1,7 milioane de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News