VIDEO EXCLUSIV Gigi Becali l-a făcut praf pe Lucian Burchel: ”Vrei să arăți că ești tu deștept? Că ne stăpânești pe noi?”

Gigi Becali l-a făcut praf pe Lucian Burchel: ”Vrei să arăți că ești tu deștept? Că ne stăpânești pe noi?” Superliga

Gigi Becali s-a enervat și l-a făcut praf pe Lucian Burchel, șeful Școlii Federale de Antrenori.

Regulamentul nu-i permite FCSB-ului să-l ”instaleze” pe Mihai Pintilii (38 de ani) în funcția de antrenor principal, din cauza faptului că acesta nu deține licența PRO. După mai multe încercări de a-l înlocui pe Nicolae Dică (42 de ani), Becali a apelat, în cele din urmă, la serviciile unuia dintre oamenii de încredere din cadrul clubului, Leo Strizu.

Doar că Strizu nu a fost luat în cantonament cu FCSB, în Turcia, și nu e sigur de postul său pentru a doua parte a sezonului.

Becali a acordat un interviu în exclusivitate pentru PRO TV și a dezvăluit că Burchel l-a sunat personal pentru a-l ajuta să rezolve situația de la echipă.

Becali l-a făcut praf pe Burchel

„A venit unu', Burchel, care e mai deștept ca toți! Sunt eu, Burchel, mă! El e mai deștept ca toți, știe el mai bine ca toți, că face el, că drege el. Fiecare om care vine în funcție la noi în România, vrea să se dea stăpân. Vine el, vrea să se dea stăpân. A fost și ăla pe la Rapid, și Croitoru, vii acum și arăți tu că ești mai deștept. Păi stai, mă, în România durează cinci ani! M-a sunat și pe mine, ce băiat deștept e el, că mă învață el pe mine, să-l trimit pe Strizu acolo. I-am zis să nu mă mai învețe el pe mine! 

Dacă ei se bagă în societățile comerciale și îngreunează ei, să arate că sunt stăpâni. Noi suntem proprietari, noi băgăm banii noștri. Vrei să arăți că ești tu deștept și ne stăpânești pe noi? Voi sunteți stăpâni aici? La Burleanu mai e cum mai e, e cu bun simț, Burchel e mai mare ca Burleanu acum, îi place televizorul lu' ăsta!”, a spus Gigi Becali, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV.

VIDEO - Gigi Becali, despre Lucian Burchel

Lucian Burchel: "Strizu nu mai este în pregătire cu echipa, ceea ce mi se pare complet anormal"

Lucian Burchel, șeful Școlii Federale de Antrenori, a transmis în mai multe rânduri că Mihai Pintilii nu poate îndeplini rolul de antrenor principal, având în vedere că nu are licența Pro, iar după decizia luată azi de FCSB a anunțat că va investiga acest caz.

"Sunt în concediu încă. Mâine, când ajung la serviciu, voi face toate demersurile să aflu care este staff-ul care a plecat în pregătire cu FCSB, ce calificări și ce licențe au. Din ce știu, majoritatea dintre ei nu sunt înscriși la vreo licență în România, la FRF.

S-ar putea să facă școala în altă țară, dar vreau să văd dacă această licență este însoțită și de calificarea de antrenor. Trebuie să revenim la normalitate, într-un staff trebuie să existe oameni calificați și licențiați.

Referitor la cât de mult ajută o licență PRO, în cazul Leo Strizu n-aș putea spune, câtă vreme nu știu cum a fost angajat, în ce condiții. Efectele se văd în presă. Se vede clar că Leo nu este implicat în procesul de pregătire a echipei, nu ia foarte multe decizii.

Colac peste pupăză, acum Strizu nu mai este în pregătire cu echipa, ceea ce mi se pare complet anormal. Contra acestor lucruri nu există reguli. Nu se așteaptă nimeni, ca să creăm reguli. Dar probabil trebuie să le creăm.

Referitor la această situație, atât directorul tehnic, cât și președintele, vor afla mâine personal de la mine și va trebui să găsim soluții, pentru că e anormală situația", a declarat Burchel, la Digisport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!