EXCLUSIV Gigi Becali pune presiune pe noul său jucător de la FCSB: ”Dacă nu e bun, pleacă”

Gigi Becali pune presiune pe noul său jucător de la FCSB: ”Dacă nu e bun, pleacă” Superliga

Gigi Becali a rezolvat deja primul transfer al perioadei de mercato din iarnă la FCSB.

Nemulțumit de cum a arătat echipa sa în ultimele partide, Becali a anunțat că vrea să ”întărească” echipa în iarnă pentru a-și asigura titlul de campion, primul după nouă ani.

Patronul FCSB-ului a confirmat că a rezolvat transferul lui Luis Phelipe (22 de ani) de la Politehnica Iași. În schimbul sud-americanului, moldovenii vor încasa 200.000 de euro.

Gigi Becali: ”Nu e bun, pleacă!”

Înainte ca sud-americanul să ajungă la FCSB, Gigi Becali pune presiune pe noul său jucător. Îl anunță că acesta poate pleca imediat de la echipă în cazul în care nu va reuși să impresioneze.

Brazilianul a semnat un contract valabil pe două sezoane cu vicecampioana României, iar Poli Iași a păstrat și un procent de 20% dintr-un viitor transfer.

„Eu îi încerc. Tot ce văd interesant îi iau și îi încerc. E bun, rămâne. Nu e bun, pleacă. Eu îi iau și îi încerc la mine”, a spus Gigi Becali, în exclusivitate pentru PRO TV.

Luis Phelipe va juca din iarnă la FCSB

În acest sezon, Luis Phelipe este unul dintre cei mai buni jucători ai celor de la Poli Iași, cu trei goluri și trei pase decisive în 18 partide.

Phelipe a ajuns în Europa în 2019, de la Bragantino la Salzburg. A mai trecut pe la Lugano, Atletico Clube Goianiense, Nautico, Botafogo și Paysandu. 

După ce FCSB a pierdut ultimul meci din campionat, scor 0-2 cu Oțelul Galați, Gigi Becali a anunțat numele jucătorilor care vor pleca de la echipa sa în perioada de mercato din această iarnă: Andrea Compagno, Dorin Rotariu, Cristi Ganea și Valentin Crețu vor pleca de la viceampioana României.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!