Gigi Becali s-a decis! Ce se întâmplă cu Risto Radunovic
După ce a devenit campioana României, FCSB riscă să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători.
Risto Radunovic a fost unul dintre jucătorii care și-au adus aportul considerabil la câștigarea titlului. Fundașul muntenegrean a evoluat în 39 de partide în acest sezon pentru gruparea roș-albastră și a marcat un gol.
Risto Radunovic pleacă de la FCSB
Radunovic se află în ultimele șase luni de contract și deocamdată nu a ajuns la un acord pentru prelungirea înțelegerii. După o perioadă în care viitorul lui Radunovic a fost incert, Gigi Becali ar fi luat decizia finală, susține Fanatik.
Pentru că nu a ajuns la un acord cu Risto Radunovic după ce i-a oferit muntenegreanului un salariu de 15.000 de euro, Gigi Becali s-ar fi hotărât să nu îi mai prelungească înțelegerea fotbalistului și să mizeze în flancul stâng al apărării pe David Kiki, fundașul din Benin transferat de la Farul Constanța.
Cu toate acestea, Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord a FCSB-ului, susține că negocierile dintre Risto Radunovic și patronul de la FCSB sunt încă în desfășurare.
”Știu că se negociază intens, vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, pentru sursa citată.
- Risto Radunovic e legitimat la FCSB din ianuarie 2021, iar contractul său se va sfârși la sfârșitul anului 2024.
- 1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Risto Radunovic, potrivit Transfermarkt.
Gigi Becali: ”Lui Radunovic i-am propus 15.000”
În urmă cu doar câteva zile, Gigi Becali declara că i-a propus lui Risto Radunovic prelungirea contractului cu un salariu de 15.000 de euro.
”Rămâne și Radunovic, îi expiră contractul în iarnă, mai are șase luni, rămâne și Radunovic după aia. I-am propus prelungirea. I-am propus și lui 15.000”, a spus Gigi Becali la televiziunea PrimaSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News