Chiar dacă a anunțat inițial că titularii vor juca în meciul de la Arad, programat duminică, împotriva celor de la UTA, Gigi Becali s-a răzgândit.
Gigi Becali: ”O să fie toată echipa schimbată”
Patronul celor de la FCSB este decis să menajeze titularii înainte de meciul cu Manchester United de joi, ultimul de pe tabloul principal din Europa League.
Singura excepție va fi Adrian Șut, care ar putea să joace la Arad, susține finanțatorul campioanei.
„Cu UTA o să fie toată echipa schimbată. Singurul care s-ar putea să joace este Șut, că nu avem unul ca el”, a spus Becali, la Fanatik.ro.
FCSB, meci decisiv cu Manchester United
Parcursul european al celor de la FCSB va ajuta România să urce în clasamentul UEFA la finele acestui sezon. Cu cele 14 puncte obținute de campioana României pe tabloul principal al Europa League, țara noastră va ajunge pe locul 25 în ierarhia UEFA, peste Slovacia.
Campiaoana României are nevoie de o victorie în ultima etapă din faza principală Europa League, cu Manchester United, pentru a-și asigura calificarea directă în optimile competiției. Și un egal ar putea fi suficient, dacă ar fi însoțit de un joc bun al rezultatelor.