Primul numit de finanțatorul roș-albaștrilor a fost belgianul William Baeten, mijlocașul venit de la FCU Craiova, dar pare că patronul de la FCSB s-a decis și în privința lui Daniel Popa.
Robert Niță: ”N-aș renunța așa ușor la Daniel Popa!”
Robert Niță l-a sfătuit însă pe Gigi Becali să nu renunțe la Daniel Popa, deoarece fotbalistul transferat de FCSB de la Universitatea Cluj a dovedit că este un jucător bătăios, iar fostul rapidist consideră că îi poate ajuta pe roș-albaștri mai ales pe finalurile de joc.
”Depinde și de adversar. Cred că Popa, l-am auzit și pe Gigi Becali că își caută atacant, eu n-aș renunța atât de ușor la el! Este un jucător care poate da ceva echipei.
Mai ales pe final de joc. Este un jucător bătăios, poate fi util. Protejează bine mingea, ajunge în fața porții. N-aș renunța așa ușor la Popa”, a spus Robert Niță, conform Fanatik.
Ce a spus Gigi Becali despre Daniel Popa
”Și-a făcut datoria, a dat golul de calificare (n.r.- pasă de gol pentru William Baeten, în meciul cu Maccabi Tel Aviv) și gata!
Popa nu e jucătorul pe care l-am luat eu, era altfel, avea altă calitate. E mai slab (n.r.- decât era la U Cluj)”, a spus Gigi Becali, conform Fanatik.