La o zi distanță de la acel meci, Gigi Becali, patronul FCSB, a recunoscut că i-ar fi plăcut ca Dinamo să câștige derby-ul.
Motivul este unul cât se poate de simplu. Patronul FCSB se teme că dacă Rapid va ajunge în play-off atunci ar putea emite pretenții la titlu și poate chiar să-l câștige, ceea ce i-ar da planurile peste cap. În ceea ce o privește pe Dinamo, lucrurile sunt mai simple. "Câinii" nu au voie în Europa pentru că au fost în insolvență, iar în cazul în care vor câștiga titlul, în Liga Campionilor va merge ocupanta locului secund, pe care Becali speră să-l obțină echipa sa.
Becali nu s-ar supăra dacă Dinamo ar câștiga titlul
"Îmi convine egalul, dar mai mult îmi convenea să bată Dinamo. Dinamo n-are licența, n-am nicio treabă cu ei, nu mă deranjează, dar Rapidul, cu punctul ăla, poate să fie în play-off",a spus Gigi Becali la GSP.
Dan Șucu a preluat 77% din acțiunile clubului Genoa, ce activează în Serie A, iar Gigi Becali se așteaptă ca giuleștenii să transfere câțiva jucători valoroși de acolo care să o ajute pe Rapid să-și îndeplinească obiectivele: calificare în play-off, apoi câștigarea titlului.
În momentul de față, Rapid se află pe locul opt în clasament, având două puncte în minus față de Petrolul Ploiești, ultima echipă care ocupă un loc de play-off.