Gigi Becali vrea să scape de Dulca! Mijlocașul, dorit de un club din Superliga: „Am vorbit cu el!”
Marco Dulca a fost tras pe linie moartă de Gigi Becali, iar patronul vicecampioanei încearcă să scape de el în această iarnă.
Marcel Ghergu, președintele celor de la Chindia Târgoviște, a dezvăluit că a discutat cu Marco Dulca și că încearcă să-l readucă la Chindia, însă deocamdată nu s-a concretizat nimic.
Dulca a apucat să joace în acest sezon trei partide pentru Chindia Târgoviște, club de la care a fost cumpărat de FCSB pentru 250.000 de euro și cinci la vicecampioana României, ceea ce înseamnă că în acest sezon nu mai poate juca decât pentru fosta sa echipă (Chindia).
„Am vorbit și eu cu Marco, nu e nimic concret, dar se discută. Din ce am înțeles, FCSB nu-l mai vrea, iar singura lui soluție este Chindia”, a declarat Marcel Ghergu, conform Playsport.
Becali a anunțat că îl dă gratis pe Dulca
„Vreau să mai scap de Dulca, de Boboc și de Dumiter. L-am sunat pe Gică, nu mi-a răspuns, l-am pus pe Vali să discute cu Iașko dacă-l vrea pe Boboc. Eu i-l dau gratis, am dat 350.000, îl dau gratis.
Pe Dulca am dat 250.000, îl dau gratis, mai este Dumiter, pe care am dat 350.000 și-l dau gratis. Nu sunt eu băiat bun? Dau bani, îl țin șase luni și ți-l dau înapoi”, a spus Gigi Becali, la Digisport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News