Gigi Corsicanu, reacție fără menajamente în urma comunicatului emis de Rapid: ”Fac un apel! Vă spun sincer”
Robert Niță, fost jucător la Rapid, a avut un discurs dur la adresa lui Bogdan Lobonț, actualul principal al giuleștenilor.
Iar Rapid a emis miercuri, la prânz, un comunicat oficial în care i-a luat apărarea lui ”Lobby”. Clubul a exprimat faptul că antrenorul are toată susținerea conducerii în acest final de campionat - DETALII AICI.
Gigi Corsicanu, reacție fără menajamente în urma comunicatului emis de Rapid: ”Fac un apel! Vă spun sincer”
Gheorghe Răducan, zis ”Corsicanu”, fost șef de galerie la Rapid, a scris pe Facebook un mesaj în care a ținut să evidențieze faptul că așteaptă ca Dan Șucu & Co. să aleagă un antrenor potrivit pe banca tehnică a giuleștenilor în perioada următoare.
- De asemenea, Gigi Răducan a punctat că Lobonț, în fapt, nici nu ar fi trebuit să fie interimar la Rapid, după ce clubul s-a despărțit de Cristiano Bergodi
”Fac apel câtre toți rapidiștii să dăm dovadă de înțelepciune să nu punem paie pe foc legat de comunicatul clubului în privința lui Lobonț! E o normalitate pentru un club serios să-și apere angajatul. Am văzut multe reacții negative la acel comunicat, unele chiar vehemente. Vă spun sincer că cei care au redactat acel comunicat nu prea știu istoria clubului Rapid și nici măcar greșelile pe care le-a făcut Lobonț față de noi în trecut! În mod normal, nu avea ce să mai caute la casa noastră pentru felul în care el a ales să ne jignească în trecut și aici cred că este vina unor angajați care știau foarte bine greșelile lui Lobonț. Patronii nu au de unde să știe ce a fost în trecut și așa cum am spus mai sus au datoria să își apere angajatul.
Datoria noastră este să fim alături de oamenii care investesc în clubul nostru, să-i susținem și în momentele grele, pentru că așa e normal să procedeze un suporter adevărat și să așteptăm ca domnul Șucu și Victor Angelescu să găsească urgent o soluție cât mai bună în privința băncii tehnice și la nivel de conducere administrativă. Avertismenul pe care l-am dat la meciul de la Cluj cred că a fost de bun augur și sperăm că la meciul de la Sf. Gheorghe să vedem o altă abordare din partea echipei față de culorile clubului și față de noi suporterii care i-am împins întotdeauna de la spate spre victorii! Forța Rapid!”, a scris ”Corsicanu” pe Facebook.
Ce a spus Robert Niță despre Bogdan Lobonț
"Am fost la meciul cu Universitatea Craiova. I-a certat pe unii jucători... Eu, dacă îmi făcea aşa un antrenor, scoteam tricoul şi îl lăsam pe el să joace. Uitaţi-va când îl dau la televizor pe Lobonţ. Face mereu aceleaşi gesturi, indiferent de ce se întâmplă pe teren. Astea sunt gesturi pentru fraieri, pentru prostălăi, pentru retarzi. Mă, să faci tu la televizor 90 de minute la fel, indiferent... Când e mingea în partea aia: 'Strângeţi, strângeţi'.
Când e la mijlocaşii centrali: 'Bă, deschide, deschide!' Ce ai, mă? Eşti isteric? Ăla de a venit de la FCSB, mijlocaşul central (n.r. Oaidă), l-a distrus (n.r. Lobonţ). Încontinuu se întorcea la banca de rezerve şi le explica ălora. Circ! Antrenează, bă, băiatule, să ştie şi ăia ce au de făcut!", a explicat Robert Niță, pe canalul său de Youtube.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News