Giuleștenii, descumpăniți după un nou meci fără victorie: "Nu știu ce să vă răspund"

Giuleștenii, descumpăniți după un nou meci fără victorie: Nu știu ce să vă răspund Superliga

Rapid rămâne singura echipă din Superligă fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo, scor 1-1, în Giuleşti, în etapa a şasea.

Rapid a deschis scorul prin Claudiu Petrila (53 - penalty), după un henţ comis de Kennedy Boateng în careu, la un duel cu Luka Gojkovic. Lovitura de pedeapsă a fost acordată în urma sesizării arbitrajului video.

Kosovarul Astrit Selmani a restabilit egalitatea (79 - penalty), după ce tot el fusese faultat de Cristian Ignat, penalty-ul fiind dictat la semnalizarea VAR.

În minutul 58 a avut loc un incident la banca de rezerve a echipei Rapid, în urma căruia fundaşul dinamovist Maxime Sivis s-a ales cu tricoul rupt: Cristian Săpunaru, Filip Blazek (rezerve la Rapid), Bani şi Sivis au primit cartonaşe galbene.

Ce a spus Claudiu Petrila după Rapid - Dinamo 1-1

Jucătorul a vorbit despre perioada nefastă prin care trece formația din Giulești, mărturisind că nu are o explicație pentru rezultatele sub așteptări. 

"E mai greu decât am crezut să ieșim din criza asta. Urmează un meci greu, în deplasare. Nu știu ce să vă mai zic, ne dorim, muncim. Nu știu dacă e o criză, dar e al șaselea meci fără victorie și lucrurile nu merg în direcția în care ne-am dori.

Multe nu sunt de spus, încercăm să fim uniți, să ne încurajăm. A fost primul penalty pe care l-am executat în Liga 1, e bine că am marcat.

Nu știu ce să vă răspund, nici fanii nu mai au răbdare cu noi, trebuie să-i facem fericiți. E un vis să joci la națională, dar gândul meu este la Rapid", a declarat Claudiu Petrila, după meci.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!