Giuleștiul l-a dat pe spate pe Dan Nistor: ”Cel mai tare public din Liga 1”
Rapid a pierdut pe teren propriu cu Universitatea Cluj, scor 2-3, în ultimul meci din etapa a 17-a din Superliga României.
Giuleștenii au deschis scorul încă din minutul 14 prin Jason Papeau, care a înscris cu un șut din afara careului, deviat de Masoero. Zece minute mai târziu a venit și reușita lui Alex Ioniță, care a reluat în poartă o minge centrată în careu de Funsho.
Până la pauză, U Cluj a redus din diferență prin reușita lui Daniel Popa, iar în partea secundă a restabilit egalitatea prin golul semnat de Alex Chipciu.
În minutul 73 era 3-2 pentru U Cluj, după ce Daniel Popa și Ianis Stoica au scăpat singuri cu Horațiu Moldovan, iar ultimul a reușit să împingă mingea în plasa porții adverse.
Dan Nistor: ”E important să urcăm în clasament”
Dan Nistor (35 de ani), unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul lui Ioan Ovidiu Sabău, a povestit la flash-interviu cum a reușit să treacă peste ratarea imensă din prima repriză.
Mijlocașul a vorbit la superlativ despre fanii Rapidului și se gândește deja la un loc de play-off. U Cluj a ajuns pe locul șapte în urma succesului din Giulești.
„Am avut un meci destul de greu, cu un public senzațional. Din punctul meu de vedere, e publicul cel mai tare din Liga 1. Am avut acele trei ocazii la 0-0, n-am înscris. Cred că acel gol pe care l-am marcat pe finalul primei reprize ne-a ajutat foarte mult, ne-a dat moral.
Am o vârstă destul de înaintată, sunt un jucător cu experiență și m-am motivat (n.r. - după ratare) să trec peste această ratare. Eu sincer îmi doresc foarte mult să-mi ajut echipa, dacă va fi să fie o convocare cu atât mai bine, dar e important să urcăm în clasament. Această echipă merită, acest oraș merită, vreau să le mulțumesc acestor suporteri care au bătut atâta drum”, a spus Dan Nistor.
După acest rezultat, Rapid a rămas pe locul trei, cu 30 de puncte, la două în spatele celor de la CFR Cluj și la șapte de FCSB. Pentru vicecampioana României a fost etapa perfectă, având în vedere că și CFR s-a încurcat pe teren propriu cu UTA Arad, scor 0-0.
Pentru Rapid urmează duelul din deplasare cu FC Botoșani, iar U Cluj va juca pe teren propriu cu FCU Craiova.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News