Gloria Buzău - U Cluj 0-2. ”Șepcile Roșii” au ajuns în vârful clasamentului din Superliga României
U Cluj a învins-o cu 2-0 pe Gloria Buzău în etapa a șaptea din Superliga României, iar echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a urcat pe primul loc al clasamentului, cu 15 puncte acumulate.
Echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a tranșat victoria încă din prima repriză a înfruntării. Startul partidei le-a aparținut gazdelor, însă totul s-a întors în favoarea ardelenilor, după ce Horia Mladinovici a dictat penalty pentru U Cluj în minutul 27, după un fault comis asupra lui Bic. Dan Nistor a șutat perfect de la 11 metri și l-a învins pe Greab.
U Cluj a făcut 2-0 în minutul 43, după o gafă a lui Gladun. Thiam a înscris cu capul, după o centrare foarte bună expediată de pe partea dreaptă de Rață.
Ocaziile au curs și după pauză, însă niciuna dintre cele două echipe nu au mai înscris, iar partida s-a încheiat cu victoria ”Șepcilor Roșii”, scor 2-0.
Gloria Buzău - U Cluj 0-2
Min. 85: Ocazie Gloria Buzău! Budescu încearcă să înscrie din propria jumătate, dar balonul trece puțin pe lângă poartă.
Min. 63: Ocazie Gloria Buzău! Pîrvulescu are o acțiune superbă în partea dreaptă, centrează în careu, dar apărarea ardelenilor respinge.
Min. 50: Ocazie U Cluj! Boboc îi pasează în careu lui Thiam, care șutează puternic, dar Greab are o intervenție de excepție și respinge.
Min. 46: Începe repriza a doua!
Min. 45+5: Finalul primei reprize!
Min. 43: GOOOL U Cluj! După o gafă uriașă a lui Gladun, Rață centrează de pe partea dreaptă, iar Thiam, nemarcat în careul advers, se înalță și înscrie cu capul.
Min. 27: GOOOL U CLUJ! Dan Nistor șutează perfect de la punctul cu var și înscrie în poarta lui Greab.
Min. 22: Penalty pentru U Cluj! Bic este faultat în careu, iar Horia Mladinovici dictează penalty pentru ”Șepcile Roșii”.
Min. 21: Ocazie Gloria Buzău! Tavares șutează în forță cu stângul, dar mingea este exact pe direcția lui Gertmonas.
Min. 15: Ocazie U Cluj! Dan Nistor centrează din corner, dar Blănuță reia cu capul peste poarta gazdelor.
Min. 14: Ocazie Gloria Buzău! Gladun are o acțiune frumoasă pe care o finalizează cu un șut un cros care trece pe lângă poarta ardelenilor.
Min. 6: Ocazie Gloria Buzău! Akhmatov șutează de la distanță, dar Gertmonas plonjează și respinge în lateral.
Min. 1: Începe meciul!
Gloria Buzău: Greab - Scheda, Turda, Dr. Grigore, Gladun - Tavares, Canadija, Akhmatov - I. Gheorghe, Matos, Işfan
Rezerve: Răilean, Cr. Dumitru, Tescan, D. Benzar, Sălceanu, Dobrosavlevici, S. Pîrvulescu, Budescu, T. Călin, Mihaiu, Prejmereanu, Al. Stan
Antrenor Andrei Prepeliță
U Cluj: Gertmonas - R. Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu - Ov. Popescu, Bic - Raţă, D. Nistor, Thiam - Blănuţă
Rezerve: Gorcea, Oancea, Van der Werff, Briz, G. Simion, Codrea, Silaghi, Moraru, Sfaiţ, Pereira, Tchassen
Antrenor Ioan Ovidiu Sabău
Universitatea Cluj a avut un start entuziasmant de sezon, cu trei victorii și trei rezultate de egalitate după șase etape, și se numără printre echipele neînvinse în acest debut de sezon, alături de Oțelul Galați.
Înainte de această partidă, U Cluj ocupă locul trei, cu 12 puncte, iar o victorie o poate duce pe primul loc în Superligă, cu 15 puncte, peste actualul lider Universitatea Craiova.
De partea cealaltă, Gloria Buzău este ultima în Superligă, cu cinci puncte, la egalitate cu FCSB și cu un golaveraj mai slab. Un rezultat de egalitate i-ar permite echipei lui Andrei Prepeliță să urce un loc în clasament.
Universitatea Cluj nu a câştigat în SuperLigă pe terenul unei formaţii buzoiene, palmaresul ,,Şepcilor roşii" în disputele din deplasare cu Gloria cuprinzând o remiză albă (20 aprilie 1980) şi trei înfrângeri.
Antrenorul Andrei Prepeliţă a mai întâlnit gruparea ardeleană o singură dată, pe 29 iulie 2022, în FC Argeş - Universitatea Cluj 3-1.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News